Mai multe manifestaţii au avut loc sâmbătă în Franţa pentru a cere ridicarea stării de urgenţă instaurate după atentatele din noiembrie, măsură calificată drept 'draconică', 'ineficace' şi care amplifică teama, relatează AFP.
La Paris, între 1.100 şi 1.300 persoane, potrivit poliţiei, au manifestat strigând 'libertate!', 'neîncredere legitimă!' sau 'stare de urgenţă, stat poliţienesc!'. Această manifestaţie, organizată la apelul mai multor grupuri ('Noi nu vom ceda', 'Stop stării de urgenţă') şi asociaţii pentru apărarea drepturilor omului, cărora li s-au alăturat sindicate ca CGT şi partide politice, este a doua organizată în capitala franceză după cea din 30 ianuarie.
Alte manifestaţii au fost organizate la Lyon, Grenoble (centru-est), Nisa (sud) sau Toulouse (sud-vest). Starea de urgenţă, decretată după atentatele din noiembrie, a fost prelungită cu trei luni la sfârşitul lunii februarie, în pofida criticilor asociaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Acest regim de excepţie permite ministrului de interne să plaseze în arest la domiciliu orice persoană 'a cărei activitate este periculoasă pentru securitate şi ordinea publică' şi să ordone percheziţii la domiciliu atât pe timp de zi cât şi noaptea fără avizul autorităţii judiciare.
Sursa - Agerpres