Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Manualul Comisiei Europene pentru sprijinirea companiilor

Manualul Comisiei Europene pentru sprijinirea companiilor

de Adrian Stoica    |   

Comisia Europeană a stabilit un cadru temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat în vederea sprijinirii economiei în contextul epidemiei de COVID-19. În circumstanțele excepționale create, companiile, indiferent de tipul acestora, se pot confrunta cu o lipsă acută de lichidități, iar situaţia economică a multora dintre ele poate fi afectată în mod grav, atrage atenţia Comisia Europeană, iar din acest punct de vedere, aplicarea unor măsuri de sprijin este absolut necesară.

 

Având în vedere că epidemia afectează toate statele membre și măsurile luate pentru ţinerea ei sub control au repercusiuni asupra întreprinderilor, Comisia Europeană a decis că ajutoarele de stat sunt justificate și pot fi declarate, pentru o perioadă limitată, compatibile cu piața internă. În acest context, au fost adoptate măsuri pe care statele UE le pot aplica pentru ajutarea firmelor.

 

Reguli pentru ajutoare temporare

 

Ajutoarele temporare cu valoare limitată acordate întreprinderilor care se confruntă cu un deficit brusc de lichidități sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților pot constitui, în condițiile actuale, o soluție adecvată, necesară și clar direcționată. Comisia va considera aceste ajutoare de stat compatibile cu piața internă, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor următoare: (fac excepţie sectoarele producției primare de produse agricole, pescuitului și agriculturii):

a. ajutorul pentru fiecare întreprindere sub formă de granturi directe, avansuri rambursabile sau avantaje fiscale ori de plată nu depășește 800. 000 de euro. Toate sumele utilizate trebuie să fie brute;

 

b. ajutorul este acordat pe baza unei scheme cu un buget estimat;

 

c. ajutorul poate fi acordat întreprinderilor care nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăți sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei;

 

d. ajutorul este acordat cel târziu la 31 decembrie 2020 ;

 

e. se poate acorda ajutor întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării și comercializării produselor agricole cu condiția să nu fie transferat parțial sau total către producători primari, iar cuantumul ajutorului nu se stabilește pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză.

 

Sprijin pentru agricultură, piscicultură și acvacultură

 

a. ajutorul nu depășește 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole. Toate sumele utilizate trebuie să fie brut;

 

b. cuantumul ajutorului acordat întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu trebuie stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor introduse pe piață;

 

c. în cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime diferite, statul membru în cauză trebuie să asigură, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că pentru fiecare dintre aceste activități se respectă plafonul aferent și că, în total, nu se depășește cel mai mare cuantum posibil;

 

Garanţii pentru împrumuturi

 

De asemenea, Comisia Europeană a reglementat şi regimul garanțiilor publice. Văzute ca o soluţie pentru depăşirea crizei, acestea se vor acorda pentru împrumuturi pe o perioadă limitată și într-un cuantum limitat. Astfel, garanțiile se acordată cel târziu la data de 31 decembrie 2020, iar pentru împrumuturile a căror scadență este ulterioară aceste datei, cuantumul principalului împrumut nu va trebui să depășească:

 

-dublul masei salariale anuale a beneficiarului (inclusiv contribuțiile sociale și costul cu personalul) pentru 2019;

 

-25 % din cifra totală de afaceri a beneficiarului pe 2019;

 

-justificat, cuantumul împrumutului poate fi majorat pentru a acoperi nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor și pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mari;

 

Durata garanției este limitată la maximum șase ani, iar garanția publică nu va putea depăși 90 % din principalul împrumutului, în cazul în care pierderile sunt suportate proporțional și în aceleași condiții de instituția de credit și de stat, sau 35 % din principalul împrumutului, în cazul în care pierderile sunt suportate mai întâi de stat și doar ulterior de instituțiile de credit (adică o garanție de primă pierdere). În ambele cazuri, atunci când valoarea împrumutului scade în timp, de exemplu deoarece împrumutul începe să fie rambursat, suma garantată trebuie să scadă proporțional. Garanția se poate aplica atât împrumuturilor pentru investiții, cât și împrumuturilor pentru capitalul circulant, dar ea nu se acordă întreprinderilor care nu erau în dificultate înainte de criză.

 

Monitorizarea și raportarea

 

Statele membre UE vor trebui să publice informațiile relevante cu privire la fiecare ajutor individual acordat în temeiul planului agreat de Comisia Europeană pe site-ul web dedicat ajutoarelor de stat, în termen de 12 luni de la data acordării. De asemenea, statele vor trebui să prezinte Comisiei rapoarte anuale, iar până la 31 decembrie 2020, trebuie să prezinte Comisiei o listă a măsurilor instituite în baza schemelor aprobate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri