Jurnalul.ro Ştiri Observator Primele trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia au ajuns în România

Primele trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia au ajuns în România

de Redacția Jurnalul    |   

Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat miercuri în Baza 86 aeriană de la Borcea.

„Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă NATO”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Eivind Vad Petersson, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe norvegian, a apreciat că aceasta este o zi importantă pentru cooperarea norvegiano-română și pentru securitatea aliaților.

„Guvernul norvegian apreciază importanța acestui program pentru România și rămâne pe deplin angajat în livrarea tuturor celor 32 de aeronave, împreună cu sprijinul necesar dezvoltării acestei capacități în anii următori”, a spus Petersson.

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Executivului de la Oslo contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și al unui pachet de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul SUA – se mai arată în comunicat.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană din cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: MApN avioane f16
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri