Încă din iarna anului 1917, la capătul unor dezastre cu repetiție - pierderea Olteniei, Munteniei (inclusiv a capitalei București), Dobrogei și Moldovei de Sud, cu Transilvania prinsă în ghearele Austro-Ungariei, cu 22 de județe (o suprafață de 103.903 kilometri pătrați și 5.087.205 locuitori) pradă invadatorilor -, cea mai mare cumpănă din istoria românilor era conturată. „Iaşiul - un oraş suprapopulat, lovit de frig şi de boli (n.r. - tifosul făcea ravagii) - a devenit capitala rezistenţei până la capăt, cum spunea N. Iorga într-un discurs rostit la 14/27 decembrie 1916 în parlamentul convocat în sala Teatrului Naţional. Pentru a depăşi situaţia critică, a fost constituit un nou guvern, condus de I.I.C. Brătianu, în care, alături de liberali, intrau patru conservatori-democraţi, în frunte cu Take Ionescu, numit vicepreşedinte în iulie 1917. Principalul obiectiv al guvernului a fost reorganizarea şi dotarea armatei, singura speranţă pentru apărarea fiinţei statale”, nota, cu mână sigură de cercetător, Gheorghe Iacob în lucrarea monumentală „Construind Unirea cea Mare” (Editura Școala Ardeleană, 2018 - coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Ioana-Mihaela Bonda, Ana Victoria Sima, Teodor Laurențiu Popescu).
Două promisiuni: pământ şi drept de vot
Desfășurăm, în continuare, firul istoricului Gheorghe Iacob: „Prin noi recrutări, s-a ajuns la un efectiv de peste 700.000 de militari, dintre care aproximativ 450.000 reprezentau forţe combatante. Un rol deosebit de important în reorganizarea şi instruirea trupelor l-a avut misiunea militară franceză, formată din aproximativ 1.500 de persoane, dintre care 300 de ofiţeri, condusă de generalul Henri Berthelot. În condiţiile în care aprovizionarea cu armament şi muniţie - în special din Franţa - a funcţionat în condiţii mai bune, armata a fost dotată şi cu artilerie, mitraliere, grenade etc., reducându-se decalajul faţă de trupele inamice. Pentru ridicarea moralului şi creşterea motivării soldaţilor - în marea majoritate ţărani - este reluat procesul legislativ de realizare a reformelor agrară şi electorală”.
Disperarea ultimei şanse
Mai precis? „Guvernul propune modificarea Constituţiei, pentru a crea condiţiile necesare înfăptuirii reformelor, proiect votat de parlament, iar regele Ferdinand a adresat două proclamaţii către soldaţii ţărani, în care le promitea pământ şi drept de vot la sfârşitul războiului. Noua confruntare din vara anului 1917 găsea armata română mult mai bine instruită şi dotată decât în vara anului 1916”. Când, potrivit amintirilor scriitorului Camil Petrescu (combatant la acea vreme), soldații țărani „erau trimiși, după doi ani de război mondial și de pregătire fanfaronă, să lupte încălțați cu bocanci cu talpă de mucava întărită (…) și cu armament de calitatea celui de la Grivița din 1877!”. Dar să revenim la expunerea lui Gheorghe Iacob: „Se adăuga acum un moral bun, întărit de promisiunea reformelor, dar şi disperarea ultimei şanse de a păstra statul român”.
O deviză faimoasă: „Pe aici nu se trece!”
„Cele mai grele lupte - a urmat istoricul - s-au desfăşurat în ultima decadă a lunii iulie şi în primele trei săptămâni ale lunii august. Armata a II-a română, condusă de generalul Al. Averescu, a repurtat o importantă victorie la Mărăşti, eliberând un teritoriu de aproximativ 500 km2, cu 30 de sate, capturând aproape 3.000 de prizonieri şi un bogat material de război. Contraofensiva generalului german Mackensen - urmărind să scoată România din război - s-a lovit de o rezistenţă îndârjită. Apogeul luptei a fost la Mărăşeşti, în ziua de 6/19 august 1917. Deviza românilor - conduşi de generalii C. Cristescu şi Eremia Grigorescu - Pe aici nu se trece! a făcut din Mărăşeşti una dintre marile bătălii ale neamului românesc”.
Eroism, onoare, salvare
Detaliat: „Încercările inamicului de a pătrunde pe la Oituz - pentru a slăbi rezistenţa forţelor de la Mărăşeşti - a fost, de asemenea, oprită. Eroismul dovedit în bătăliile din vara anului 1917 a salvat România şi onoarea armatei române în prima conflagraţie mondială. Vitejia soldatului român a fost recunoscută şi pe plan internaţional. Lloyd George, prim-ministrul Marii Britanii, scria guvernului român, la 21 august 1917: «Reconstrucţia armatei române şi rezistenţa îndârjită - rezistenţă atât de preţioasă pentru cauza comună - pe care această armată o opune duşmanului în acest moment, în condiţii de o greutate excepţională, prezintă un exemplu măreţ de tărie, pe care libertatea o inspiră unui popor liber». Bătălia Moldovei a avut o mare importanţă în balanţa generală a frontului oriental. Trupele Puterilor Centrale au fost oprite în încercarea de a înainta spre est. De altfel, având în vedere evoluţia politică din Rusia, acestea au fost ultimele confruntări majore din această parte a Europei”.
Armistițiul. Pacea separată. Reintrarea în luptă
Succesele obținute de români în Bătălia Moldovei n-au avut, din păcate, o continuare pe măsura sacrificiilor enorme (de vieți omenești). „Revoluția din Rusia a provocat haos pe frontul de est, unde unități rusești dezertau în masă sau refuzau să lupte. Situația s-a agravat după 7 noiembrie 1917, când guvernul bolșevic și-a exprimat intenția de a încheia o pace separată; la 20 noiembrie/3 decembrie 1917, la Brest-Litovsk au început tratativele între Rusia și Germania. România se afla din nou într-o situație extrem de grea”, aprecia istoricul Gheorghe Iacob.
Tratatul de la Focșani
Anume? „Legată de Antanta prin convențiile din august 1916, rămăsese în estul Europei în fața presiunilor militare și politice ale Germaniei și Austro-Ungariei. Deși Consiliul de Coroană din 19 noiembrie/2 decembrie 1917 - la care a participat și generalul H. Berthelot - a hotărât continuarea rezistenței, poziția generalului rus Scerbacev în favoarea armistițiului și apoi parafarea înțelegerii dintre Rusia și Germania - la Brest- Litovsk, în ziua de 22 noiembrie/5 decembrie - au obligat România să încheie armistițiul cu Puterile Centrale, la Focșani, în ziua de 26 noiembrie/6 decembrie 1917. Deși guvernul I.I.C. Brătianu a fost înlocuit cu un guvern condus de generalul Al. Averescu, presiunile Puterilor Centrale pentru o pace separată s-au intensificat”.
Răzbunare și imperialism
Ce-a urmat? „După încheierea păcii separate de la Brest-Litovsk dintre Rusia și Puterile Centrale - 18 februarie/3 martie 1918 - România era complet izolată, fără nici o șansă de a rezista în fața unei ofensive din toate direcțiile a inamicului. La Iași s-a format un guvern conservator, condus de Al. Marghiloman, cu speranța amânării deznodământului sau a obținerii unor condiții mai puțin înrobitoare. Speranțele au fost zadarnice. Puterile Centrale au impus României o pace extrem de dură, semnată la București, în ziua de 24 aprilie/7 mai 1918. Acest tratat exprima dorința de răzbunare a Puterilor Centrale și intențiile imperialiste ale celor două mari puteri”.
Apărarea Transilvaniei de agresiunile Ungariei
Tot aici: „Tratatul a început să fie aplicat în teritoriul ocupat prin intensificarea jafului economic și izolarea Moldovei, în care funcționau instituțiile statului român. Victoriile Antantei pe frontul de vest și cele din Balcani, din toamna anului 1918, au creat însă un nou raport de forțe, care a permis României decretarea mobilizării și reintrarea în luptă la 28 octombrie/10 noiembrie 1918. Deși Primul Război Mondial s-a încheiat prin armistițiul de la Compiègne (29 octombrie/11 noiembrie 1918), armata română a fost obligată să continue războiul aproape un an, pentru a apăra granița de vest în fața agresiunii Ungariei, care nu accepta hotărârea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, prin care Transilvania se unea cu România”.
Tribut de sânge
Participarea României la Primul Război Mondial a reprezentat un uriaș efort uman și economic. Potrivit lui C. Kirițescu (Istoria războiului pentru întregirea României, II, București, 1989), pierderile armatei s-au ridicat la 220.000 de morți, ceea ce însemna 3% din populația țării (față de 3,6% Franța, 1,25% Marea Britanie, 1,24% Italia, 0,96% Belgia, 0,12% SUA), la care se adaugă aproximativ 80.000 de civili, cei răniți, prizonierii, dispăruții. După unele calcule, care se referă și la provinciile unite cu țara, tributul de sânge al națiunii române în războiul de întregire este de aproximativ 800.000 de oameni.
Tribut în lei-aur
„Din punct de vedere economic - sesiza autorul citat anterior -, despăgubirile prezentate Comisiei de Reparații se ridicau la 31 de miliarde lei-aur, la care trebuie adăugate: emisiunea Băncii Generale în teritoriul ocupat de inamic, de peste două miliarde de lei, tezaurul României confiscat de către guvernul bolșevic la Moscova (apreciat la aproximativ 10 miliarde lei-aur), distrugerea industriei petroliere în retragere, plățile efectuate în contul tratatului de pace separat, creditele față de Franța, Anglia, SUA, Italia și Belgia (de unde se contractase armament în valoare de peste două miliarde de lei-aur) ș.a.”.
Context istoric (ce ne-a mânat în luptă)
România a avut motive temeinice să ia parte la Marele Război, motive relevate concis de istoricul Gheorghe Iacob: „România a intrat în Primul Război Mondial pentru a elibera teritoriile românești aflate sub ocupația Austro-Ungariei. Prin tratatul din 4 august 1916, dintre guvernul român și cele patru mari puteri ale Antantei, se recunoscuse dreptul istoric al României asupra acestora. Transilvania (spațiul intracarpatic, Banatul, Crișana și Maramureșul) se aflase - începând cu secolele XI-XIII, când fusese cucerită - sub dominația sau ocupația succesivă a Ungariei, a Imperiului Otoman, a Imperiului Habsburgic, a Imperiului Austro-Ungar”.
Etnogeneza din Transilvania
Mai mult: „Bucovina fusese ocupată de Imperiul Habsburgic la 1775, în urma unui târg cu Imperiul Otoman, la care participaseră Rusia și Prusia. Deși în august 1916 România - aliată cu Rusia - nu putea spera la eliberarea Basarabiei (ocupată de Imperiul Țarist la 1812), guvernul român nu renunțase la acest obiectiv, mai ales că Puterile Centrale oferiseră sprijin în acest sens. La dreptul istoric, conferit de faptul că în acest spațiu a avut loc etnogeneza românească și au ființat secole de-a rândul formațiuni statale medievale românești, trebuie adăugat faptul că, la începutul secolului al XX-lea, românii - desi fuseseră supuși unei intense deznaționalizări - reprezentau majoritatea”.
107 ani se împlinesc în 6-19 august 2024 de la Bătălia de la Mărășești, purtată de Armata Română împotriva Puterilor Centrale.
800.000 de oameni este tributul de sânge plătit de români în Primul Război Mondial.
3% din populația României a căzut în luptă în Marele Război.
„Apogeul luptei a fost la Mărăşeşti, în ziua de 6/19 august 1917. Deviza românilor - conduşi de generalii C. Cristescu şi Eremia Grigorescu - Pe aici nu se trece a făcut din Mărăşeşti una dintre marile bătălii ale neamului românesc”, Gheorghe Iacob, istoric
„Eroismul dovedit în bătăliile din vara anului 1917 a salvat România şi onoarea armatei române în prima conflagraţie mondială”, Gheorghe Iacob, istoric
1 an în plus a fost nevoită să mai lupte România după încheierea oficială a Primului Război Mondial (29 octombrie/11 noiembrie 1918), pentru a apăra granița de vest în fața agresiunii Ungariei.
31 de miliarde de lei-aur e suma la care au fost evaluate pierderile materiale ale României în Marele Război. La acestea se adaugă, alături de multe altele, și pierderea tezaurului, confiscat de Rusia.
„România a intrat în Primul Război Mondial pentru a elibera teritoriile românești aflate sub ocupația Austro-Ungariei”, Gheorghe Iacob, istoric