Jurnalul.ro Ştiri Educatie Marea Britanie se situează în topul preferințelor studenților români

Marea Britanie se situează în topul preferințelor studenților români

Tinerii români sunt la mare căutare în toată lumea pentru capacitățile lor intelectuale, dovadă fiind prezența reprezentanților a 50 de instituții de învățământ internaționale la World Education Fair, târg găzduit de București și de Constanța la începutul lunii martie.

„Numărul solicitărilor pentru studii gimnaziale și liceale în străinătate a crescut cu 20% în ultimii doi ani. În topul preferințelor se situează Marea Britanie, urmată de alte destinații europene precum Elveția, Germania și Spania”, s-a arătat într-un comunicat al IntegralEdu.

La rândul lor, românii care intenționeze să studieze la facultățile din străinătate au aplicat în cel mai mare număr pentru unitățile de învățământ din Austria, apoi pentru Marea Britanie, Italia, Danemarca, Germania și Spania. De asemenea, au crescut cu 50 % aplicațiile pentru studii de licență în SUA.

Calitatea învățământului din UK este evaluată constant

Așa cum se poate observa, Marea Britanie se situează în topul preferințelor generale ale tinerilor din țara noastră, pentru toate ciclurile școlare. Regatul Unit găzduiește unele dintre cele mai vechi și cele mai faimoase Universități din lume, printre care Oxford și Cambridge. Acolo există Agenția pentru Asigurarea Calității (The Quality Assurance Agency – QAA), organizație independentă care evaluează în mod constant calitatea oferită de universitățile și colegiile din Marea Britanie.

Dincolo de acest aspect, foștii și actualii studenți români în Regatul Unit au vorbit și despre alte beneficii de a studia „peste Canalul Mânecii”. A obține o diplomă de la una dintre universitățile de acolo nu reprezintă numai un motiv de mândrie, ci și o calificare care poate asigura un loc de muncă în orice colț al lumii.

Apoi, în Marea Britanie. instituțiile de învățământ nu recurg la prelegeri plictisitoare, ci oferă cursuri scurte și intense. Cu excepția unor discipline, licența este obținută după 3 ani de studiu, în timp ce „masterul” se obține într-an. Cursanții nu numai că pot economisi timp și bani printr-o perioadă mai scurtă a studiilor, dar ei au posibilitatea să muncească, cu jumătate de normă, chiar din anii studenției. Astfel, ei câștigă și bani, și experiență. De asemenea, beneficiază de tratament medical gratuit, prin Serviciul Național de Sănătate (National Health Service).

Bursă de studii de până la 25.000 de lire sterline

Relaxarea și distracția ocupă și ele un loc important în viața studenților din Marea Britanie. Ei pot vizita oricând Olanda, Franța și Belgia, țări aflate la numai câteva minute de zbor cu avionul, sau la ore de mers cu trenul. De asemenea, studenții internaționali se pot bucura de modalități foarte variate de divertisment, de la petrecerile în cluburi până la prezența, weekend de weekend, pe stadioanele ultramoderne, pentru a vedea pe viu partidele din Premier League. Microbiștii pot să și parieze pe rezultatele meciurilor. Pentru interesați, cei de la BettingInstitute.co.uk oferă lista de case de pariuri și agenții online din UK.

Cine dorește să studieze în Regatul Unit trebuie să știe și faptul că poate beneficia de o finanțare de până la 25.000 de lire sterline, din partea statului britanic. Pentru a obține sprijinul material, studentul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care cunoașterea limbii engleze la nivel cel puțin mediu și prezența la minim 80% din cursuri. Autoritățile de la Londra au anunțat că proiectele de finanțare pentru studenții internaționali vor continua, în ciuda Brexit-ului. Un astfel de proiect este „Tutition Fee Loan”, o bursă care acoperă în totalitate taxa de studii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri