Pascal Bentoiu s-a născut la 22 aprilie 1927, în Bucureşti. Studiile muzicale le-a urmat în Bucureşti (1943-1948) cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, orchestraţie, compoziţie), Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Vasile Filip (vioară) şi Theophil Demetriescu (pian). În paralel a urmat şi Facultatea de Drept din Bucureşti (1945-1947).
Între 1953-1956, a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Folclor din Bucureşti, dedicându-se, ulterior, în întregime vocaţiei de compozitor.
A scris studii, eseuri, cronici muzicale, articole, recenzii, note critice în ''Muzica'', ''Studii de muzicologie'', ''Revista de folclor'', ''Luceafărul'', ''Contemporanul'', ''Astra'' (Braşov), ''Tribuna'' (Cluj Napoca), ''România liberă'', ''Scânteia'', ''România literară'', ''Revue Roumaine'' etc. A susţinut conferinţe, prelegeri, comunicări ştiinţifice, concerte-lecţii, emisiuni de radio şi televiziune. A făcut parte din jurii naţionale de concursuri muzicale. A realizat culegeri de folclor şi transcrieri.
A fost secretar al Secţiei de muzică simfonică, muzică de cameră şi operă din cadrul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1968-1973), fiind primul preşedinte al acesteia între 1990-1992.
Exeget al creaţiei enesciene, Pascal Bentoiu este totodată cel care a orchestrat partiturile Simfoniilor a IV-a şi a V-a şi a reconstituit după schiţe Poemul simfonic ''Isis'' de George Enescu. A scris, de asemenea, romanul biografic ''Capodopere enesciene'' (1984), care a fost tradus în limba engleză de pianista de origine română Lory Wallfisch, şi lansat de editura The Scarecrow Press Inc., în 2010, sub titlul ''Masterworks of George Enescu: A Detailed Analysis''.
Muzicianul a compus trei opere - ''Amorul doctor'' (1964), ''Hamlet'' (1969) şi ''Jertfirea Ifigeniei'', cea din urmă fiind prima operă radiofonică românească (1968) -, opt simfonii, patru concerte şi şase cvartete de coarde, pe lângă alte lucrări originale. Premiera absolută a operei ''Hamlet'' a avut loc la Marsilia, în Franţa, la 26 aprilie 1974, în timp ce premiera românească a avut loc la 26 septembrie 1975, la Opera Română din Bucureşti.
Post-enesciană ca expresie, muzica lui Pascal Bentoiu se remarcă prin coeziune stilistică, dar şi prin subtilitatea şi profunzimea ideaticii muzicale.
În paralel cu activitatea de compozitor a publicat şi o serie de cărţi: ''Imagine şi sens'' (1971), ''Gândirea muzicală'' (1975), ''Breviar enescian'' (2005), ''Opt simfonii şi un poem'' (2007).
I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, al Academiei de Muzică ''Gh. Dima'' din Cluj şi al Universităţii din Iowa.
A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul de Stat (1964), Premiul internaţional ''Italia'' al Radioteleviziunii italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural cl. a III-a (1969), Premiul internaţional ''Guido Valcarenghi'' din Roma (1970), premiile Academiei Române (1974, 1986) şi Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987), Premiul Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori ANUC (1992), Ordinul Naţional ''Serviciu credincios'' în grad de Mare Ofiţer (2000), Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2007).
Agerpres