Florin Băcanu, de 40 de ani în misiune de salvare: „Am și acum o pacientă de la debutul meu ca oncolog. În 40 de ani, a făcut trei cancere diferite”

Deși continuă să fie un diagnostic greu de acceptat pentru majoritatea oamenilor, cancerul nu mai este un cuvânt de speriat. O spune un medic oncolog cu o experiență de peste patru decenii. Cancerul este perceput „ca un stigmat, ca o ștampilă nefericită”, însă este vorba de „o mare prejudecată”, subliniază dr. Florin Băcanu, medic primar oncolog, care a explicat pentru cititorii Jurnalul de ce nu e bine ca pacienții care primesc un astfel de diagnostic să stea să despice firul în patru și, mai ales, de ce nu ar trebui să piardă timpul și banii cu ceaiuri și leacuri miraculoase, care promit vindecarea oricărui tip de cancer. 

„Terapiile naturiste sunt terapii foarte bune, sunt blânde. Da, dar când ai o fractură pe os patologic, cu metastaze, degeaba începi să iei Calciu, și D3, și iaurt, și lapte! Tratamentul ți-l oferă oncologul, radioterapeutul, ortopedul”.

Jurnalul: - Aveți o experiență vastă în Oncologie. De câți ani, mai exact, tratați pacienți cu cancer? 

• De peste 40 de ani. Sunt din generația aceea în care, vreo doi-trei ani la rând, în România s-au scos posturi de oncolog și, în felul ăsta, în toate județele au apărut doi-trei oncologi, chiar și mai mulți. Și eram generația cu specializarea oncologie-chimioterapie. Pe diploma noastră asta scria oncologie-chimioterapie. Adică, tratament citostatic, pentru că la vremea aceea tratamentul de elecție, pe lângă bisturiu, pe lângă radioterapie, era și hormonoterapie și chimioterapia. Și, cum ponderea pacienților care se prezentau la medic în stadii avansate era mare - nu pot să operezi un cancer în stadiu foarte avansat, că mai rău îl împrăștii - când peste 40-50% dintre pacienți veneau în stadii 3 și 4, avansate, atunci arma principală era chimioterapia. Atunci erau puține citostatice (9-10), iar astăzi avem peste 150 din clase terapeutice pe care atunci nici nu le puteam visa: terapii țintite în funcție de mutația genei vinovate; imunoterapia dovedită foarte  eficientă în cel puțin 7 cancere diferite; CDK4/6 - în cancerele de sân stadiul 4; combinații noi, cu beneficii net superioare; terapii orale sau subcutanate în ambulator, în locul perfuziilor clasice care necesitau spitalizare altădată.

Jurnalul: - Știu că medicina a evoluat mult în domeniul oncologic, în ultimele patru decenii, așa că aș vrea să ne spuneți mai întâi: mai este cancerul, în prezent, un cuvânt de speriat?

• Nu, e o mare prejudecată! E o boală ca oricare altă boală, dar în mediile needucate se moștenește interpretarea de tip nocebo. Se moștenește interpretarea asta, că nu există leac pentru cancer. Da, așa era la început. Chiar și la angajarea mea, directorul, care a primit un oncolog pentru prima oară, zicea în sinea lui: «Săracu′, o să dea numai morfine». Așa era o prejudecată atunci, chiar și la un director de spital județean, medic sau nu, că toată viața oncologul o să prescrie antialgice majore, adică morfine. De fapt, și pacienții când veneau, spuneau: «Știu ce am, știu că am stadiul 4, mi-a zis chirurgul că nu sunt operabil». Țin minte un pacient care a venit și mi-a zis de la bun început: «Eu știu că sunt în stadiu avansat, mi-a zis vestitul profesor Dan Setlacec că nu am șanse, că în trei luni mor». «Și atunci de ce ați venit?». «Păi, dacă o să am dureri, am înțeles că de aici pot primi morfină». 

Pacientul nu a trăit trei luni, ci un an și trei luni, cu chimioterapia de atunci - atunci era mai la început oncologia medicală. Astăzi sunt chimioterapii mai eficiente și pot trăi 3-4 ani, chiar dacă sunt în stadiul 4. Vreau să zic că asta era pâinea cea de toate zilele. Iar în cancerul de sân, hormonoterapia și atunci era pe locul întâi și exista tamoxifenul. Ăsta e un medicament vechi de 50 ani și încă e foarte bun. Plus, existau și antiandrogenii - pentru cancerul de prostată. 

La vremea aceea, Tamoxifen se lua numai un an, apoi s-a văzut că e mai bine să iei 2 ani în loc de unu, după aceea că poți să iei și 5 ani. Adică, împiedici eventuale celule maligne să fie stimulate de hormonul feminin, 80% din tumorile acestea având receptori estrogenici pozitivi. Adică, cu acest tratament, împiedici celulele maligne diseminate (micrometastazele la distanță) să evolueze. Deci pe cancere de sân, 80% au receptor hormonal feminin și, atunci, li se potrivește tratamentul cu un tratament antiestrogenic, cum sunt: tamoxifenul, letrozolul, anastrozolul, exemestanul. Contracarezi și sunt rezultate bune pe termen lung și foarte lung. 

„Dacă nu ești stresat, e mai bine”

Eu am și acum o pacientă de la debutul meu ca oncolog. În 40 de ani, a făcut trei cancere diferite, nelegate între ele. Deci nu a făcut metastaze. A făcut cancer, s-a tratat pentru fiecare și nu a făcut metastaze. Și este în viață! Această persoană nu se stresa. Dacă nu ești stresat, e mai bine. Dacă stai să despici firul în patru, te stresezi mai mult. Și, în general, persoanele instruite, intelectualele au o traumă mult mai mare decât persoanele mai puțin instruite. Cine se stresează își induce o imunoapărare mai slabă, comparativ cu persoanele care gândesc pozitiv, care fac haz de necaz și care își stimulează imunitatea prin acest psihic pozitiv. Persoana asta lucra la spații verzi - orice meserie e bine venită - dar vreau să zic că, totuși, e cea mai longevivă pacientă tratată și ea nu s-a stresat privitor la propria boală.

„Este o mare greșeală să comunici un prognostic în luni, ani - și, practic, nici nu este adevărat -, pentru că este vorba despre niște medii statistice. Deci chiar și în stadiul patru, la un cancer de colon cu metastaze, nu poți să spui că trăiește trei luni. Acum, cu tratamentele actuale, pacienții trăiesc și 3 - 5 ani”. 

Jurnalul: - S-a schimbat mult abordarea cancerului de sân, de exemplu, că tot ați pomenit mai devreme? 

• Păi, ce făceau femeile dacă aveau un cancer de sân? Se duceau direct la chirurg și spuneau: «Vă rog să mă operați!». Acum se știe clar - se știa și atunci, dar prea nu se respecta - că se fac mai întâi opt serii de chimioterapie neoadjuvantă, omorând din celule maligne. Pentru că celulele acestea maligne migrează în ganglionii de sub braț și de acolo circulă în tot corpul și se pot cuibări în organe bogat vascularizate. Or, noi trebuie să omorâm cu citostaticele celule maligne circulante, pentru că, de fapt, acestea omoară: micrometastazele la distanță. Și apoi ne interesează să micșorăm tumora primară și abia după aceea s-o operăm, mai face radioterapie dacă ganglionii regionali sunt invadați. Sunt rezultate bune cu tratament combinat: și chimioterapie, și chirurgie - la momentul potrivit - și radioterapie. Cel puțin jumătate din pacientele cu cancer de sân au nevoie de radioterapie postoperatorie. Adică, dacă scapă ceva chirurgului - căci chirurgul nu are microscop în ochi -, radiologul iradiază axila, iradiază alți ganglioni regionali. 

Jurnalul: - Este necesar acest tratament combinat și în cazurile în care boala este depistată la timp, adică în stadiile incipiente? 

• Sunt și situații în care boala e foarte incipientă și nu trebuie combinat tratamentul. Dar vedeți cum e boala asta microscopică: o tumoră zici că e T1 - stadiul unu, deci e stadiu bun, curabil și deja are probabilitatea să aibă 21% din celulele maligne diseminate la distanță, care deja s-au împrăștiat prin corp, unde, din păcate, pot rămâne ani la rândul, într-o stare dormandă. Deci faptul că tu doar ai operat-o nu e o garanție că va fi sănătoasă până la 100 de ani. De aceea se și face monitorizare imagistică anuală: CT, RMN, PET-CT și vezi dacă nu sunt tumori, dacă nu sunt metastaze. Sigur că e un stadiu foarte bun, adică în stadiul 1 și 2 pacientele sunt curabile. 

Trimiterile cu „Monitor”, un progres

Jurnalul: - Dar care sunt cele mai eficiente tratamente, în prezent, pentru acest tip de cancer? Au apărut în ultimii ani tipuri noi de terapii. Aminteați de imunoterapie, spre exemplu. 

• Da, imunoterapia se potrivește numai la un anumit tip de cancer de sân care se numește triplu negativ. Deci are receptor hormonal negativ, că dacă era pozitiv, adică în cei 80%, beneficia de hormoni antiestrogen. Și are o genă a agresivității numită HER2/neu-negativă. Puține paciente vin în stadiul 1 sau 2, numai cu nodul la sân, fără semne de diseminare la  distanță. Acum, mult timp se pierde și până încep să facă investigații, până fac o ecografie, o mamografie, până fac o puncție pentru biopsie și până primesc rezultatul biopsiei. 

Noroc că, în ultimul timp, când pacienții primesc o trimitere de la practicianul oncolog, noi mai semnăm o dată - sigur că e gratuit la CT, RMN, analize, tot, inclusiv teste genetice - și acolo, pe trimitere, scrie Monitor 2. Adică, e un fel de parolă de prioritizare. Și, într-adevăr, asta e de vreun an și jumătate și se respectă. Până acum, se spunea: «nu avem bani!». Știți că în 2-3 zile se termină banii de la casă (CNAS - n.r.), dar cine avea bani, cine își permitea făcea testele acestea pe bani. Acum fac investigațiile pe baza acestei mențiuni, „Monitor”. Totuși, sunt niște progrese.

Jurnalul: - Cât de importantă este componenta psihică în reușita tratamentului pentru cancer? Și cum ar trebui comunicat pacientului un astfel de diagnostic, greu de acceptat, având în vedere percepția de care vorbeam mai devreme? 

• Componenta psihică este foarte importantă încă din primul moment. Educația sanitară sau oncologică lasă de dorit în România. În general, nu e bună atitudinea asta, dacă ai o tumoră sau, cum se zice în popor, o gâlmă: «Măi, te doare?» Nu te doare… «Păi, dacă nu mă doare, de ce să mă duc la doctor?!». 

Jurnalul: - Care ar fi primele semne de alarmă în acest tip de cancer? Pentru că, într-adevăr, românii, în general, ajung la medic doar împinși de durere.

• Sunt situații în care și noi vrem să știm ce gândește o pacientă. A venit cineva cu o tumoră uriașă de sân, cât un pepene, suprainfectat. Și o întreb: «Dar nu v-ați gândit să mergeți la doctor?». Replică: «De ce era să mă fi dus la doctor, dacă nu m-a durut?». «Păi, nici acum nu vă doare, de ce ați venit la mine?». «Pentru că sutienul mi-e pătat de sânge». Care sutien, că avea un sân normal și aici avea deja ceva improvizat, un săculeț. Vedeți, asta ține de educație. Oriunde vezi o picătură de sânge - că e din piele, că e din gingie, că e din nas, că e în urină sau în scaun - o picătură să fie, că, dacă trece, zici: «Numai o zi am avut urina puțin roșie… După o săptămână am mai avut un pic, dar e bine, nu mă doare nimic». Acolo, de fapt, e o tumoră care crește și nu mereu se erodează vasul sangvin respectiv, ca să sângereze. 

„Când cineva scade în greutate 7 kg în 10 zile, nu poți să presupui că e numai de la stres”

Asta ar fi un fel de ABC pentru Oncologie. Orice picătură de sânge sau o  scădere în greutate suspectă - «Ați vrut?». «N-am vrut, dar am treburi, am priorități, am copil mic…». Nu-i în regulă când cineva scade în greutate 7 kg în 10 zile și nu poți să presupui că e numai de la stres și necesită investigare.

Dar m-ați întrebat cum se comunică cu pacientul. Niciodată nu trebuie să dai informații stresante. Cum ar fi ca cineva să vină cu o tumoră vindecabilă, în stadiul 1, și să începi tu să-i spui câte rele se trag de la un cancer netratat? Păi, omul vine la tine pentru ajutor. Simplu fapt că a venit la tine înseamnă că s-a decis, totuși. 

Mai sunt probleme cu doamnele tinere care au auzit că, în urma chimioterapiei, le cade părul: «Dacă îmi cade părul, mai bine nu accept». E frica aceasta, presupune pacienta, că dacă îi cade părul va fi părăsită de partener. Noroc că există acum, de 2-3 ani, și navigatorul de pacienți, iar persoane care au trecut prin boală și care fac voluntariat pot îndruma pacientele nou-diagnosticate. 

O pacientă de-a mea, foarte activă și pozitivă, m-a chemat de vreo două ori la clubul seniorilor, unde se întâlnesc pensionarii. Și știu că erau și alte paciente de-ale mele și am vorbit pe limbajul lor, cu comparații simple. «Dar de ce, dacă operez o tumoră la sân, trebuie să scot ganglionii?». Păi, răspund, asta e ca și când chem un grădinar să scoată o buruiană și el retează buruiana la nivelul solului și nu scoate rădăcina. O să țâșnească buruiana din nou!

„Boala nu e numai acolo unde o pipăim noi”

Și, apropo de simptome, dacă pielea este modificată… toată lumea a auzit de «coajă de portocală», dar deja e un stadiu foarte avansat, că pielea e infiltrată. Boala nu e numai acolo unde o pipăim noi. Microscopic, ea se împrăștie. Vedeți că se discută de mult că e o boală genetică, dar asta nu înseamnă că s-a alterat o celulă din glanda mamară și numai acolo. Nu! Ea știe să călătorească, să plece în haiducie și se încuibărește acolo unde e cald și bine. Unde? Unde sunt vase de sânge care aduc hrană și oxigen: în ficat, în plămân, în oase, în creier... De la cancerul de sân, preponderent, apar metastaze în oase. Dar avem medicamente care se duc și acolo unde celula malignă sapă găurele (80% din celulele maligne sunt osteolitice - distrucție de os), deci avem medicamente împotriva acestei distrucții de oase, se numesc inhibitori de osteoclaste.

De la început, pacientul trebuie să știe că ce face el e conform unui algoritm, unui protocol de consens internațional. Medicii colaborează între ei, oncologii românii au acces la informații de cel mai bun nivel european și american (congrese, simpozioane etc.), majoritatea sunt membri ai Societății Europene de Oncologie și foarte mulți sunt și membri ai Societății Americane de Oncologie. Tot secretul e să te comporți prietenos cu pacientul și să-i câștigi încrederea prin profesionalism. Știți că eu, ca doctor, nu pot să insist să facă un tratament împotriva voinței sale, dar totuși trebuie să-i dau niște repere, ca el singur să vadă că are rezultate și, atunci, prinde încredere.

Jurnalul: - Știu că foarte mulți români apelează mai întâi la tot felul de plante, tratamente naturiste, la suplimente alimentare. E bine să facă asta, ajută în bolile oncologice?

• Pacienții încep să fie mai informați, dar totuși mai sunt pacienți care pierd timpul - o lună, două, un an - cu terapii naturiste. Sunt terapii foarte bune, sunt blânde. Da, dar când ai o fractură pe os patologic, cu metastaze, degeaba începi să iei Calciu, și D3, și iaurt, și lapte! Tratamentul ți-l oferă oncologul, radioterapeutul, ortopedul.

„În toate religiile, actul medical este nu numai acceptat, ci e chiar recomandat. De exemplu, la noi, la creștini, Iisus nu era numai „Învățătorul”, ci și „Vindecătorul”. Credința însemna și vindecare și, atunci, rugăciunea, sau meditația, gândirea pozitivă pot avea virtuți terapeutice, dar nu ele singure. Vindecările spontane, miraculoase sunt extrem de rare: 1 la 40.000 de pacienți”.

Nici orice ceai nu poți să bei, pentru că unele au niște substanțe active, sau, de exemplu, când faci chimioterapie, nu trebuie să consume grepfrut și suc de grepfrut! Pentru că 20% din enzimele care metabolizează citostaticele în ficat se pierd prin faptul că prelucrează grepfrutul sau sucul și, atunci, ai eficacitate cu 20% mai mică a medicamentului. Dar trebuie să-i spui prietenește; explicat, nu interzis!  

„Ce pot să observ - ăsta e un standard la noi - că ai alocat, ca medic, doar 15 minute per pacient. Evident că, atunci când ești la primul consult, nu-ți ajung 15 minute”.

Pacienta a observat în decolteul tămăduitoarei ceva suspect

„De vreun an și jumătate tratez pe cineva care a venit cu multe, multe metastaze. Dar surpriza e că persoana era terapeută, dar nu cu studii medicale. Era căutată de pacienți, le recomanda ceai, regim, dietă, dar pe ea însăși s-a neglijat. S-a întâmplat să consulte o pacientă de-a mea, care s-a dus acolo să vadă ce-i propune. Numai că pacienta a observat în decolteul tămăduitoarei ceva foarte suspect. Și, sigur, apoi a venit și am pus-o pe un tratament din acesta nou. În sensul ăsta sigur că pledăm ca pacienții să nu piardă timpul cu terapiile blânde, că a pierde timpul înseamnă 6 luni - un an și o progresie a bolii. De aceea spun că subiectul acesta nu e abordat suficient în România, că m-ați întrebat cum e perceput cancerul. E ca un stigmat, ca o ștampilă nefericită”.

Jurnalul: - Există în prezent teste genetice care pot indica o predispoziție către dezvoltarea unor anumite tipuri de cancer. Cât de importante sunt aceste teste și în ce context ar trebui făcute?

• Da, se pot determina genele care intervin în transmiterea cancerului (sân, colon, prostată…). Vedeți, eu n-am nicio vină dacă, știu eu, tatăl meu și bunicul meu au avut cancer de prostată, că riscul meu crește de la 4-8% la dublu, la triplu, la de cinci ori mai mult. Și, atunci, vreau să îmi fac testele, ca să știu ce mă așteaptă, să nu stau până la 50-60 de ani să mă trezesc cu cancer de prostată, când știu că aceste teste genetice se pot efectua. 

Sau cineva e fiică sau nepoată de pacientă care a avut cancer de sân, deci există acolo un teren genetic: bunica face cancer la 80 de ani, fiica ei face la 60, nepoata la 40. Și e bine să efectuezi acest pachet de teste. Bine că s-a repornit programul la Primăria Capitalei, pentru femeile cu cancer de sân în stadiu mic, pentru un test gratuit. 

Care e miza? Dacă faci testul ăla pe 21 de gene, poate să-ți facă predicția dacă în următorii 10 ani ai riscul de recidivă și dacă ai sau nu nevoie de chimioterapie. Păi, asta e minunat, e ca la matematică: îți spune care e probabilitatea. «Păi, dumneata n-ai nevoie de chimioterapie!». Și vedeți impactul ăsta: de ce să-mi cadă părul, să am greață, dacă pot evita?! Și cu testele acestea persoana respectivă o să meargă la serviciu. Adică, în loc să își ia concediu 2 ani, o să fie implicată, să socializeze. Asta e o mare greșeală: când cineva se izolează. Și pacienții sunt mai depresivi acum. Nici izolarea din pandemie n-a priit, pentru că, de frică, unii pacienți nu au ieșit din casă și nu s-au investigat.  

„Poți să amâni o săptămână-două, dar nu două luni, șapte luni… că încerci ceaiul miraculos A, B, C, D, bioenergie și așa mai departe. Adică, nu e vorba numai de pierdere de timp - și de bani, de multe ori -, ci de faptul că boala, între timp, avansează și tu, care erai în stadiul unu sau doi (curabil), ajungi în stadiul trei sau patru”. 

Dr. Florin Băcanu este membru al comitetului director al Societății Naționale de Oncologie Medicală din România (SNOMR), membru al Societății Europene pentru Oncologie Medicală (ESMO) și de peste 20 de ani membru al Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO)