Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii de familie nu au vaccinuri pentru copii, dar fac tone de hârtii pentru vaccinuri

Medicii de familie nu au vaccinuri pentru copii, dar fac tone de hârtii pentru vaccinuri

de Monica Cosac    |   

Vaccinurile pentru copii lipsesc în toată țara, avertizează medicii de familie, și nici contractele de vaccinare pentru Programul Național de Imunizare nu au fost semnate până acum de Ministerul Sănătății, deși cele vechi au expirat la finalul lunii aprilie 2022.

 

 În schimb, sunt îngropați în hârtii inutile pentru vaccinuri, pe care trebuie să le completeze lunar. „Ca să scape de birocrație, unii medici preferă să nu mai fie plătiți pentru vaccinare”, spune dr. Sandra Alexiu.

Mai mulți medici de familie din toată țara se plâng pe rețelele de socializare că, de mai multe luni, nu au vaccinuri pentru imunizarea sugarilor.

„Nu sunt vaccinuri. E groaznic! Nu am Prevenar, nu am Hexavalent, nu am ROR, Adacel... nu am ce să iau de la DSP, că nu-s vaccinuri! Am ajuns acum să existe Gardasil și nu sunt celelalte. Este ceva incredibil. De una-două luni, spun colegii că lipsesc. Eu, la Ilfov, n-am avut niciodată această problemă. Doar acum 6-7 ani, când a fost criza aceea mare”, a confirmat, pentru Jurnalul, dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov. 

Chiar dacă nu au vaccinuri pentru copii, dar trebuie să completeze zeci de hârtii pentru vaccinuri. 

„Cineva din minister care habar n-are pe ce lume trăiește, care nu știe că există un Registru Electronic Național de Vaccinări, ce s-a gândit: ăștia, adică medicii de familie, și-așa nu fac nimic, să mai facă niște hârtii - 4 la număr - în care, în unul să treacă nume, prenume, CNP, ce vaccin va face luna viitoare, pe care să-l trimită cu 5 zile înainte de începerea lunii la DSP, deși vaccinarea pe luna curentă poate nu s-a încheiat, un tabel cu ce vaccin comandăm, că avem nevoie pe tipuri de antigene, grupe de vârstă la lotul de bază și la restanțieri, un tabel cu denumirea comercială a vaccinului utilizat, prețul pe vaccin și valoarea totală și un tabel de predare-primire cu tipurile de vaccin primite, data expirării, prețul și valoarea, iar cine merge să ridice vaccinul trebuie să se identifice cu CI”, spune dr. Cătălin Petrencic, medic de familie în Călărași, pe Facebook.

Nevoiți să facă și două drumuri pe lună la DSP

Potrivit dr. Sandra Alexiu, dacă până acum mergeau o dată pe lună până la DSP ca să ia vaccinurile necesare în luna respectivă, acum trebuie să facă două drumuri, pentru că funcționarii din DSP-uri „nu sunt în stare să își facă două documente separate”.

„La DSP nu e ca la Casa de Asigurări de Sănătate, unde avem un sistem de raportare în toată țara. Fiecare județ face cum îl taie capul, după ce informații i se cer de la centru (Ministerul Sănătății – n.r.), dar nu există un formular unic, standardizat de raportare. Dacă centrul cere, să zicem, numărul de vaccinări făcute, unele județe cer toată lista, pe hârtie, cu CNP-urile, unii cer și data nașteri și… tot neamul; alții cer doar numărul de doze. Sunt unii mai harnici, care așa au apucat de pe vremuri, cu creionul chimic, și nu știu altfel. Dacă la centru, la direcția de la Minister (Inspecția sanitară de stat – n.r.) ar cere formulare standardizate, deci toate la fel, într-un soft cu bife, n-ar mai fi bulibășeala asta”, ne-a spus dr. Alexiu. 

Modele de documente care le sunt cerute medicilor de familie erau făcute pentru spitale, pentru alte programe naționale, spune și dr. Raluca Zoițanu, președinta Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), astfel că s-a ajuns la situația absurdă ca doctorii să completeze inclusiv detalii care țin de departamentul economic al unui spital. „Catagrafia – când anunțăm noi exact pe care pacient o să vaccinăm și ce vaccin avem nevoie pentru el – se face peste tot. Dar mai este o anexă pe care scriem, de exemplu, că avem nevoie de 5 doze de Hexacima, și trebuie să scriem că acel vaccin costă atâția lei ori atâtea doze, face atât”, explică dr. Zoițanu. 

Un program cu două contracte 

În mod evident, toate aceste date pe care medicii de familie sunt nevoiți să le transmită lunar „cu creionul chimic, pe hârtie” ar putea fi luate din Registrul electronic de vaccinare, mai spune Sandra Alexiu, „dacă Registrul ar funcționa cum trebuie, dacă toți medicii ar trece datele în el...”. 

De ce nu trec toți doctorii datele în Registru? Pentru a evita o parte din birocrația inutilă în care au fost îngropați. Practic, pentru un singur program de sănătate, Programul Național de Imunizare, medicii de familie trebuie să facă, la ora actuală, două tipuri de contracte cu DSP-ul.

„Lucrurile acestea sunt rostogolite de ani de zile prost. Eu am două contracte cu DSP-ul: pe un contract îmi dă vaccinurile și pe celălalt contract raportez în Registrul de vaccinare și sunt plătită. Prin urmare, există colegi care fac un singur fel de contract, ca să-și ia vaccinurile, dar ca să scape de birocrația și de controalele lor nu-l mai fac și pe celălalt. Preferă să nu mai fie plătiți. În loc să fie un contract unic, cu câteva precizări clare pe 2-3 pagini conform legii, sunt două contracte cu câte 25 de pagini și nu știu câte anexe. De aceea nu toți medicii de familie raportează în Registrul de vaccinare toate datele”, a explicat, pentru Jurnalul, dr. Alexiu. 

Contractele de vaccinare, expirate

Contractele pe care medicii le încheie cu Ministerul Sănătății, prin DSP-uri, nu sunt doar extrem de stufoase, ci expirate în acest moment. „Direcțiile de Sănătate Publică județene întârzie semnarea contractelor de vaccinare pentru Programul Național de Imunizare cu cabinetele de medicina familiei. Contractele anterioare au expirat în 30 aprilie 2022, iar noile contracte ar fi trebuit semnate anterior datei de 1 mai 2022”, avertizează FNPMF, precizând că „este neclar dacă medicii de familie pot continua în aceste zile să vaccineze cu dozele de vaccin aflate în stoc din luna aprilie, dacă mai pot primi doze în luna mai și dacă serviciile de vaccinare realizate în luna mai vor fi plătite de DSP”. 

„Registru Electronic de Vaccinare a copiilor nu este complet și nu merge șnur, așa cum merge Registrul făcut pentru COVID, pentru că niciodată DSP-urile nu au avut un formular unic. Le spunem de ani de zile, dar nu ai cui să-i spui, pentru că sunt dintotdeauna aceiași oameni la conducere, aceiași la INSP, aceiași în departamentele de vaccinare, aceiași care fac de-o viață contractele de achiziții și totdeauna au întârziat”

Dr. Sandra Alexiu    

Ministrul Sănătății le-a promis medicilor de familie, potrivit dr. Alexiu, că va simplifica raportarea prin eliminarea anexelor din contracte.

„În sănătate, lucrurile în loc să se simplifice se complică și mai mult”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri