Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii şcolari detaşaţi în teren pentru triajul epidemiologic atenţionează că nu sunt destule echipamente

Medicii şcolari detaşaţi în teren pentru triajul epidemiologic atenţionează că nu sunt destule echipamente

Medicii şcolari detaşaţi în teren atenţionează că nu sunt destule echipamente. Medicii din cabinetele şcolare au fost trimişi în teren de Ministerul Sănătăţii. Misiunea lor era să facă triajul epidemiologic, de aceea se aşteptau să primească un echipament corespunzător.

Ajunşi la datorie, au avut o surpriză.

Daniela Rajka, preşedintele Comisiei de Medicină Şcolară, spune că deocamdată nu cunoaşte cazuri de medici sau asistenţi infectaţi din rândul celor aflaţi acum în teren, însă situaţia poate fi cu totul alta în curând pentru că până acum foarte puţini medici şi asistenţi şcolari au fost testaţi.

„Echipamentele sunt insuficiente în acest moment, nu în toată ţara există aceste echipamente la standarde, şi de fapt nici nu sunt redactate nişte standarde pentru echipamentul de protecţie în acest moment, şi, de aceea solicităm elaborarea de standarde pentru fiecare acţiune standarde de protecţie, şi punerea la dispoziţie echipamentul de protecţie corespunzător standardelor”, spune Daniela Rajka.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri