De la începutul anului școlar, 15 copii ale căror familii locuiesc în sectorul 2 al Capitalei și care nu au posibilitatea de a face pregătire suplimentară pentru Evaluarea Națională sau pentru Examenul Național de Bacalaureat sunt meditați de fostul ministru al Educației, Monica Cristina Anisie, care de mai bine de 25 de ani este profesoară de Limba și Literatura Română.
„Cred cu tărie că datoria mea este să ajut, să îndrum și să educ tinerii. Sunt, înainte de orice, profesoară. Copiii, indiferent de vârstă sau de statutul social ori financiar al părinților, trebuie să aibă șanse egale, mai ales când vine vorba de educație. Îmi place să fiu alături de acești elevi pe care îi îndrum. Am observat că în ziua de azi ei sunt din ce în ce mai vulnerabili și au nevoie de sprijin, nu numai în ceea ce privește pregătirea pentru examene, ci, mai ales, emoțional.
Vreau să le ofer tuturor, nu numai elevilor mei de la școală, încredere și șanse egale la educație. Pentru că ne dorim să ajungem la cât mai mulți elevi, programul se va extinde din octombrie, când îi aștept pe copii să se înscrie. O prioritate pentru noi este să le oferim elevilor din sectorul 2 meditații și pentru alte discipline. Cu această ocazie, îi invit să facă parte din acest proiect și pe alți colegi profesori de la școlile din sectorul 2 al Capitalei”, a declarat președintele PNL sector 2, Monica Cristina Anisie.
Programul educațional „Educație la puterea 2” a fost inițiat în 2019 de către Monica Cristina Anisie, președintele PNL sector 2 și își propune să ofere GRATUIT meditații pentru copiii care susțin examene naționale.
Înscrierile pentru acest an școlar s-au încheiat, însă acestea se vor relua din luna octombrie. Cei interesați pot trimite un email la adresa georgescu_gianina@yahoo.com.