Jurnalul.ro Timp liber Casa Metode simple care te scapă de mirosul urât din dulapuri

Metode simple care te scapă de mirosul urât din dulapuri

de Redacția Jurnalul    |   

Aspectul hainelor este unul dintre lucrurile importante. Acestea trebuie să fie mereu curate și să aibă un miros plăcut.

Însă nu este indicat să aplici parfum direct pe obiectele de îmbrăcăminte deoarece se pot păta sau  aroma poate fi prea intensă.  Există alte modalități mai potrivite de a conferi hainelor tale un miros plăcut și proaspăt.

Poți rezolva acest lucru cu ajutorul orezului. Iei o mână de orez, o pui într-o bucată de pânză sau un săculeț și pulverizezi puțin din parfumul tău preferat. Așezi apoi săculețul cu orez în dulap ori în șifonier, printre lucruri. 

Totodată, poți pune o cantitate mică de orez într-un bol și adaugi câteva picături de ulei esențial,cum ar fi lavandă, mentă sau eucalipt. Alternativ, poți folosi și esență de vanilie sau alte arome preferate.

O altă metodă de a-ți parfuma hainele este să aplici parfumul preferat pe șervețele sau pe bile din vată ori dischete demachiante. După ce ai aplicat parfumul, așteaptă să se usuce complet, apoi pune-le în dulap, deasupra hainelor.

Pentru a intensifica aroma plăcută, poți pune un prosop pe raftul dulapului care a fost pulverizat cu parfumul preferat.

O altă soluție pentru a-ți păstra hainele proaspete și plăcut mirositoare este să folosești șervețele parfumate speciale. Acestea sunt concepute să îmbunătățească mirosul hainelor și să ofere o aromă subtilă și răcoritoare.

O altă metodă eficientă este prin utilizarea boabelor de cafea. Acestea au capacitatea de a absorbi mirosurile neplăcute Poți pune boabele de cafea într-un bol de plastic sau într-un borcan fără capac și le plasezi în dulap.

Pentru a menține prospețimea mirosului, este recomandat să înlocuiești boabele de cafea o dată pe lună.

Potpourri-ul este o altă opțiune excelentă pentru a oferi hainelor tale un miros plăcut. Acest amestec de plante uscate cu arome naturale este ideal pentru a odoriza dulapul.  Poți folosi flori parfumate (trandafir, iasomie, levănțică), rozmarin, mentă, cuișoare, ienupăr, frunze de măslin sau cedru. Adaugă coajă de lămâie, felii de lămâie și portocală, batoane de scorțișoară și câteva picături de uleiuri esențiale pentru a intensifica aroma potpourri-ului.

Lasă amestecul să se usuce câteva săptămâni, apoi pune-l într-un bol transparent sau într-un borcan fără capac și plasează-l în dulap.

Un alt truc simplu este să folosești un săpun natural. Înfășoară-l într-o bucată subțire de bumbac sau într-o bucată de pânză și pune-l printre haine. Vei observa cum hainele își vor împrumuta treptat aroma săpunului, conferindu-le un miros proaspăt și plăcut, potrivit observatorul.md.

Subiecte în articol: miros urat dulap sifonier
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri