Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul de Finanţe propune modificarea schemei de ajutor de stat pentru proiecte cu impact major

Ministerul de Finanţe propune modificarea schemei de ajutor de stat pentru proiecte cu impact major

Ministerul Finanţelor propune modificarea schemei de ajutor de stat pentru investiţiile cu impact major în economie, respectiv creşterea plafonului maxim al investiţiei de la 1 la 5 milioane euro.

Perioada de derulare a schemei este 2014-2023 pentru emiterea de acorduri pentru finanţare, respectiv 2015-2028 pentru plata ajutorului de stat. Bugetul maxim al schemei de ajutor de stat este de 6,38 miliarde lei, iar din bugetul total a mai rămas de angajat în perioada martie 2022 – 31 decembrie 2023 suma de 1,8 mld. lei, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În momentul de faţă se află în analiză un număr mare de cereri de acord pentru finanţare prin care se solicită un ajutor de stat în valoare de peste 1,4 miliarde lei.

“Am modificat schema de ajutor de stat 807/2014 pentru a o adapta la evoluţia pieţei şi la provocările cărora trebuie să facă faţă oamenii de afaceri în România. Acum este necesar să finanţăm acele investiţii cu impact major în economie, similar cu pachetul de 17,5 miliarde lei dedicat companiilor mici şi mijlocii din primul trimestru al acestui an. Sunt convins că prezenta schemă de ajutor de stat alături de programele deja aprobate, respectiv IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION, IMM Invest şi Agro IMM Invest vor asigura o finanţare importantă a economiei în prima parte a acestui an, urmând să elaboram noi scheme de sprijin şi programe foarte necesare economiei româneşti", a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Pe lângă ridicarea plafonului maxim, va fi prelungit termenul maxim de analiză la 90 zile lucrătoare, atât pentru cererile de acord pentru finanţare, cât şi pentru cererile de plată. Modificarea este necesară din considerente administrative, dar şi pentru a permite scurtarea termenului maxim pentru verificarea şi evaluarea informaţiilor şi a documentelor justificative solicitate la 30 zile lucrătoare.

De asemenea, cererile de acord pentru finanţare vor fi analizate pe baza unui punctaj, care evaluează atingerea obiectivului schemei, încadrarea în bugetul anual alocat sau în bugetul total al schemei, după caz.

Durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanţare va fi de 30 zile lucrătoare, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de operatori economici.

Frecvenţa sesiunilor de depunere va fi de 30 de zile, pentru a exista posibilitatea desfăşurării mai multor sesiuni de depunere într-un an calendaristic.

Referitor la proiectele cu o valoare de până la 5 mil. euro soluţionate în perioada 2018-2022, Ministerul de Finanţe spune că s-a constatat că: în majoritatea cazurilor, cererile depuse se referă la proiecte de investiţii al căror rezultat sunt produse/servicii care au o valoare adăugată mică şi nu generează un efect multiplicator asupra regiunii; cererile depuse pentru proiecte de investiţii cu o valoare sub 5 mil. euro prezintă o rată mare de respingere (70,14%); proiectele de investiţii cu o valoare sub 5 mil. euro au înregistrat dificultăţi în implementare, precum şi risc ridicat de eşec în realizarea planului de investitii.

Astfel, modificarea schemei de ajutor de stat vizează atingerea obiectivului acestui program, respectiv finanţarea proiectelor de investiţii cu impact major în economie, precum şi diminuarea/eliminarea riscurilor de administrare ineficientă a resurselor umane şi financiare ale Ministerului Finanţelor

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ministerul finantelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri