Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Economiei: România are 74 de clustere, din care trei au eticheta de aur

Ministerul Economiei: România are 74 de clustere, din care trei au eticheta de aur

România are 74 de clustere înscrise în baza de date a Ministerului Economiei, dintre care trei au obţinut eticheta de aur, 10 au etichetă de argint şi 28 etichetă de bronz, în urma evaluărilor Secretariatului European pentru Evaluarea Clusterelor - ESCA, a declarat Călin Bodea, secretar de stat în Ministerul Economiei. El a participat la cea de-a şasea ediţie a Conferinţei Europene a Clusterelor, organizată la Bucureşti, sub egida preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. 

„Politica de cluster în România este cu un an mai tânără decât cea europeană, fiind elaborată în anul 2009, ca parte componentă a politicii industriale. De ce ca parte a politicii industriale? Pentru că industria are nevoie de instrumente puternice prin care să fie promovată inovarea la nivelul companiilor şi IMM-urilor partenere în clustere, creşterea competitivităţii acestora, internaţionalizarea şi completarea verigilor lipsă ale lanţurilor de valoare”, a spus Bodea. Potrivit acestuia, noua politică de cluster din România îşi va regândi abordarea prin sprijinirea transformării lanţurilor de valoare industriale existente sau prin dezvoltarea unora noi pentru dezvoltarea industriilor emergente intersectoriale şi, în al doilea rând, pentru sprijinirea dezvoltării clusterelor de nivel mondial. 

„Astăzi, România are 74 de clustere înscrise în baza de date a Ministerului Economiei, dintre care trei au obţinut etichetă de aur, 10 etichetă de argint şi 28 etichetă de bronz în urma evaluărilor Secretariatului European pentru Evaluarea Clusterelor – ESCA”, a precizat oficialul ministerial. Cooperarea cu statele membre ale UE, regiuni, oraşe şi grupuri în cadrul parteneriatelor strategice rămâne o abordare preferată pentru ca România să facă schimb de bune practici şi să faciliteze crearea de reţele pentru viitoarele proiecte, a continuat el. 

Tema centrală din acest an a Conferinţei Europene a Clusterelor este „Connecting Ecosystems for a Stronger Europe”, iar evenimentul are scopul de a disemina noutăţi privind priorităţile recente şi viitoare pentru politicile şi evoluţiile clusterelor, sprjinirea industriilor inovative, cooperarea interregională şi dezvoltarea competenţelor. Conferinţa este organizată de Comisia Europeană, Direcţia Generală Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, cu sprijinul Ministerului Economiei. 

Conceptul de cluster a fost introdus în politica economică de către Michael Porter, considerat astăzi „Spiritus Rector” al politicii economice bazate pe dezvoltarea clusterelor şi cel care a formulat următoarea definiţie: „Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate, cum ar fi componente, maşini şi servicii, sau furnizori de infrastructură specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuţie şi clienţi şi lateral către producători de produse complementare şi către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune. În sfârşit, unele clustere includ instituţii guvernamentale şi de alte tipuri – precum universităţi, agenţii de standardizare, think tank-uri, furnizori de instruire profesională şi patronate – ce asigură instruire specializată, educaţie, informaţie, cercetare şi suport tehnic. (Porter M. , 1998).

În legislaţia României, clusterul reprezintă „o grupare de persoane juridice şi persoane fizice constituită în baza unui contract de asociere, încheiat între organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării acreditate şi/sau instituţiile de învăţămînt superior acreditate, alte organizaţii necomerciale, pe de o parte, şi agenţi economici, autorităţi ale administraţiei publice locale, asociaţii patronale sau asociaţii profesionale, persoane fizice, instituţii financiare, organizaţii internaţionale, investitori autohtoni sau străini, pe de altă parte, în scopul desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică, de învăţămînt şi de transfer tehnologic al rezultatelor ştiinţifice şi inovaţiilor, valorificării lor prin activităţi economice”.

Subiecte în articol: cluster
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri