Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Ramona Mănescu şi ambasadorul Chinei au vorbit despre intensificarea schimburilor comerciale bilaterale

Ministrul Ramona Mănescu şi ambasadorul Chinei au vorbit despre intensificarea schimburilor comerciale bilaterale

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit, vineri, pe ambasadorul Republicii Populare Chineze, Jiang Yu, şi a vorbit cu acesta inclusiv despre schimburile comerciale între cele două ţări.

Mănescu "a apreciat caracterul dinamic al relaţiilor dintre România şi R. P. Chineză la sărbătorirea, în anul 2019, a 70 de ani de la începerea relaţiilor diplomatice şi 15 ani de la stabilirea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare", arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe transmis AGERPRES.

Ambii oficiali au fost de acord cu privire la necesitatea valorificării oportunităţilor de intensificare şi dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale, încurajând, totodată, dialogul la nivel local, între autorităţile din cele două state şi, respectiv, la nivelul mediilor de afaceri, precum şi participarea activă la misiuni economice, târguri şi expoziţii internaţionale tematice, pe ambele sensuri, arată sursa citată.

Evocând relaţiile tradiţionale de prietenie dintre România şi Republica Populară Chineză, ministrul Afacerilor Externe şi-a exprimat disponibilitatea pentru "valorificarea, în ritm susţinut, în avantajul ambelor părţi, a potenţialului semnificativ al relaţiilor bilaterale". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri