Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat, sâmbătă, la Iași, că ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, este în stare stabilă, dar medicii rămân rezervați, date fiind vârsta și alte boli ale ierahului.
Nelu Tătaru a fost întrebat, la Iași, despre starea ÎPS Pimen, iar ministrul a spus că Arhiepiscopul este stabil, dar la Terapie Intensivă.
„Stabil, dar v-am spus trebuie să rămânem cu rezervele. Are o vârstă și comborbidități și trebuie să ne gândim că cei care au o anumită vârstă, până nu vezi că iese pe picioarele lui să meargă acasă, facem toate eforturile ca lucrurile să iasă bine. (...) E la Terapie Intensivă dar nu e intubat, este conștient, rămâne să vedem evoluția”, a spus Nelu Tătaru.
Potrivit ministrului Sănătății, este o anchetă în derulare pentru a se stabili cum s-a infectat ÎPS Pimen cu noul coronavirus.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, în 20 aprilie, și a fost dus cu un elicopter la Institutul Matei Balș din Capitală.
(sursa: Mediafax)