Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Sporturilor se ia de o mare campioană

Ministrul Sporturilor se ia de o mare campioană

de Theodora Şutiu    |   

Corina Ungureanu, multiplă campioană mondială şi europeană la gimnastică, actuala antrenoare a clubului CSM Ploieşti, a povestit, pe reţelele de socialiaze, o întâmplare care l-a avut ca protagonist pe actualul ministru al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, în vârstă de 38 de ani.

După ce Corina Ungureanu a semnalat, pe pagina de Facebook a MTS, faptul că delegaţia condusă de Bogdan Matei a venit la finalul Campionatelor de Gimnastică de la Arad şi nu a stat pe toată durata concursului, fosta gimnastă a fost chemată, la Aeroportul Otopeni, de ministrul Sportului pentru a da explicaţii. Însă discuţia a ajuns la jigniri la adresa fostei sportive. Iată o parte din discuţie: „Dra Ungureanu, vedeți că sunteți ruptă de realitatea sportului? O să scot postarea, dacă o scoateți și dvs. Și în încheiere mi-a dat o «palmă» verbală de m-a liniștit domnul Matei și m-a pus la locul meu. Dră, vă respect ca sportiv dar ca om, nu!». Trebuia să-mi spună de la început asta și nu mai pierdeam 10 minute din timpul dumnealui și nici al meu”, a scris Corina Ungureanu pe Facebook. Până la ora transmiterii acestei ştiri, MTS nu reacţionase, în mod oficial, la aceste declaraţii date de ministrul Bogdan Matei. 

 

 

Subiecte în articol: corina ungureanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri