Țevi groase din oțel traversează una dintre sălile Muzeului de Artă Contemporană din Varșovia și fac parte dintr-o instalație care sugerează „cum se împletesc gazul, propaganda și teoriile conspirației”.
Lucrarea se referă la „Nord Stream 2”, gazoductul submarin dintre Rusia și Germania, finalizat în 2021, dar niciodată pus în funcțiune - fiind aruncat în aer, în circumstanțe misterioase, în septembrie 2022.
Pentru Polonia, conducta a fost de la început un simbol al apropierii economice dintre Berlin și Moscova, o politică pe care Germania a abandonat-o abia după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022.
La trei ani de la exploziile care au scos din uz atât „Nord Stream 2”, cât și pe predecesorul acestui gazoduct, „Nord Stream 1”, proiectul extrem de controversat reaprinde disputele între aliații europeni. La baza noului scandal se află decizia Poloniei de a refuza extrădarea în Germania a unui suspect ucrainean, reținut la sfârșitul lunii septembrie.
Cu batista pe țambal
În primele zile după atac, mulți au arătat cu degetul spre Moscova. Treptat însă, investigațiile au conturat o altă ipoteză: operațiunea ar fi fost pusă la cale de un grup restrâns de militari ucraineni, cu finanțare privată din partea unor oameni de afaceri din Ucraina.
Potrivit publicației „The Wall Street Journal”, acțiunea ar fi primit inițial acordul președintelui Volodimir Zelenski, care ar fi încercat ulterior, fără succes, să o oprească. Autoritățile de la Kiev neagă însă orice implicare.
Procurorii germani au emis mandate de arestare pentru cel puțin șase persoane, printre care scafandrul ucrainean Volodimir Juravliov, arestat în Polonia.
Germania susține că acesta a participat direct la plasarea explozibilului pe conductele „Nord Stream”, 1 și 2, în apropierea insulei Bornholm, în septembrie 2022. Juravliov respinge acuzațiile.
Pe 17 octombrie, o instanță poloneză a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de Germania - o procedură de obicei automată între două state UE.
Judecătorul Dariusz Łubowski, cel care a dispus eliberarea suspectului, a motivat că „astfel de acțiuni, întreprinse de forțele armate sau de unități speciale în timpul războiului, împotriva infrastructurii critice a agresorului, nu reprezintă acte de sabotaj, ci operațiuni de diversiune - care nu pot fi considerate infracțiuni în nicio circumstanță”.
După verdict, guvernul german a preferat să tempereze tonul reacțiilor și să evite comentariile publice. „Am luat act de decizie”, a declarat sec Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al cancelarului Friedrich Merz.
Chiar și așa, refuzul Poloniei de a preda suspectul rămâne o situație neobișnuită între state membre ale Uniunii Europene. O serie de observatori internaționali au criticat „argumentația nelegală” și tonul aproape politic al hotărârii.
„E o singură pagină în care se afirmă că e un război just al Ucrainei împotriva Rusiei. Din mai multe motive, acest lucru nu convinge. Nu e o motivare juridică propriu-zisă, ci o simplă declarație”, a declarat profesorul Kai Ambos, expert în drept internațional la Universitatea din Göttingen, citat de „The Guardian”.
Ambos a adăugat că, pentru a susține că a fost un act de război, ar fi trebuit demonstrat că gazoductul era o țintă militară - „ceea ce nu este cazul. Este o infrastructură civilă, nu o poți ataca pur și simplu”. În plus, profesorul consideră că Germania are totuși jurisdicție, întrucât iahtul folosit în operațiune ar fi fost închiriat de pe teritoriul german.
Controversa a fost amplificată și de declarațiile premierului polonez Donald Tusk, care, înainte de verdict, scrisese pe platforma X: „Problema cu «Nord Stream 2» nu este că a fost aruncat în aer, ci că a fost construit”. Cu câteva zile înainte de decizia instanței, Tusk afirmase public că „nu este, cu siguranță, în interesul Poloniei să predea acest cetățean unei țări străine”.
Reacții virulente
Afirmațiile sale au stârnit reacții dure la Budapesta. Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a calificat poziția premierului polonez drept „șocantă” și a avertizat că o astfel de atitudine ridică semne de întrebare cu privire la ce alte ținte ar putea fi considerate „legitime”. „Un lucru e sigur: nu vrem o Europă în care premierii apără teroriști!”, a scris Szijjártó, tot pe X.
Deși Ungaria este adesea criticată pentru pozițiile sale pro-ruse, declarațiile premierului polonez Donald Tusk i-au surprins chiar și pe unii dintre aliații săi apropiați, care s-au declarat, neoficial, îngrijorați de presiunea pe care el ar fi putut-o exercita asupra instanței.
Piotr Buras, directorul biroului de la Varșovia al „European Council on Foreign Relations”, consideră că ieșirea publică a lui Tusk a avut în primul rând o miză internă.
Dreapta naționalistă din Polonia îl acuză de ani de zile că ar fi „omul Germaniei”, iar premierul ar fi vrut să transmită electoratului că „nu se va poziționa niciodată de partea statului german”. Buras admite totuși că declarațiile au fost „problematice”.
El explică și contextul mai larg: o parte a opiniei publice poloneze consideră că Germania nu a luat niciodată în serios avertismentele Varșoviei cu privire la Rusia. „Există sentimentul că am avut dreptate în toate privințele, iar Germania s-a înșelat - un sentiment nou pentru polonezi”, afirmă analistul.
În Germania, ecourile scandalului s-au suprapus peste propriile reflecții legate de politica de apropiere față de Moscova, din anii trecuți.
Fostul cancelar Gerhard Schröder, audiat în octombrie de o comisie parlamentară din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, a continuat să apere proiectul „Nord Stream 2”, la care a fost implicat direct după plecarea din funcție.
Schröder, astăzi în vârstă de 81 de ani, a declarat că gazoductul a fost „un proiect extraordinar de rațional” și a respins criticile drept „prostii”.
Pentru restul elitei politice germane însă, „Nord Stream” a devenit un simbol al unei politici greșite față de Rusia - o lecție dureroasă despre cât de costisitoare poate fi naivitatea strategică.
Potrivit lui Piotr Buras, reacția reținută a Berlinului la refuzul Poloniei de a extrăda suspectul ar putea, paradoxal, conveni ambelor părți. „Pentru guvernul polonez, ar fi fost foarte dificil să-l predea, iar pentru Germania ar fi fost jenant să judece un astfel de caz în timp ce Ucraina se află încă în război. Acum, ambele au o scuză rezonabilă”, susține el.
Între timp, ancheta continuă. Un alt suspect, identificat doar ca Serhii K., fost ofițer al serviciilor ucrainene, a fost arestat vara aceasta în Italia, în timp ce se afla în vacanță cu familia. O instanță italiană a aprobat extrădarea sa în Germania, însă decizia este contestată.
Rămâne neclar când - sau dacă - va începe un proces propriu-zis.