Jurnalul.ro Ştiri Externe Mobilizare generală în Iran: Amata caută elicopterul președintelui. Ce se întâmplă dacă Ebrahim Raisi moare

Mobilizare generală în Iran: Amata caută elicopterul președintelui. Ce se întâmplă dacă Ebrahim Raisi moare

de Redacția Jurnalul    |   

În cazul decesului președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, vicepreședintele va prelua funcția, cu aprobarea liderului suprem, scrie Al Jazeera.

Forțele armate iraniene au primit ordin de mobilizare să găsească elicopterul președintelui

Mohammad Bagheri, șeful Statului Major al forțelor armate iraniene, a emis un ordin pentru ca toate echipamentele și capacitățile armatei, ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) și ale forțelor de ordine să fie folosite pentru a găsi elicopterul prăbușit, în care se afla președintele.

„Forțele armate, armata, IRGC și comandamentul poliției au fost toate prezente în zonă încă din primele ore”, a declarat el, citat de agenția de presă Tasnim.

Purtătorul de cuvânt al Semilunii Roșii din Iran a transmis că în zonă sunt condiții meteorologice „atât de proaste” încât 3 dintre lucrători Semilunii Roșii din Iran sunt și ei dispăruți.

Agenția Mehr a transmis că 46 de echipe caută elicopterul președintelui Ebrahim Raisi, iar 4 dintre ele s-au apropiat de locul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Bahadori Jahromi, a declarat că vicepreședintele Mohammad Mokhber a călătorit la Tabriz împreună cu alți membri ai guvernului, potrivit Al Jazeera.

Jahromi a adăugat că a avut loc o ședință a cabinetului guvernamental, fiind prezentate cele mai recente rapoarte despre elicopterul dispărut.

Scenarii pentru cazul în care președintele Iranului nu va supraviețui prăbușirii elicopterului

În cazul unui deces al președintelui iranian, constituția iraniană prevede că primul vicepreședinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcția de președinte, cu aprobarea liderului suprem.

Potrivit ierarhiei politice iraniene, șeful statului este liderul suprem Ali Khamenei, iar președintele este considerat șeful guvernului, al doilea la comandă.

În cazul în care al doilea la comandă moare, atunci primul vicepreședinte va fi la conducere, iar în 50 de zile țara trebuie să meargă la alegeri pentru a alege un nou președinte.

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană.

În elicopter s-ar fi aflat președintele iranian Ebrahim Raisi, ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian, guvernatorul Azerbaidjanului de Est, Malek Rahmati și Ayatollahul Mohammad Ali Ale-Hashem, reprezentantul liderului suprem iranian în Azerbaidjanul de Est.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mobilizare generala iran cautari presedinte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri