Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova cere explicații SUA privind acuzațiile aduse unei avocate ruse, prezentă în 2016 la Trump Tower

Moscova cere explicații SUA privind acuzațiile aduse unei avocate ruse, prezentă în 2016 la Trump Tower

Rusia a cerut vineri explicaţii clare Statelor Unite cu privire la acuzaţiile aduse unei avocate ruse, care s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump în iunie 2016 la Trump Tower, şi a fost inculpată în Statele Unite săptămâna aceasta pentru obstrucţionarea justiţiei într-un caz separat de spălare de bani, relatează Reuters şi AFP. 

Pentru obstrucţionarea justiţiei americane, ea riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. 

"Lansarea de urmăriri judiciare împotriva cetăţenilor ruşi din Statele Unite pentru acuzaţii incomprehensibile a devenit un obicei (...) nu suntem gata să acceptăm acest lucru şi, prin urmare, cerem Washingtonului explicaţii clare şi inteligibile", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Maria Zakharova, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Ea a denunţat "un nou val al campaniei antiruse în desfăşurare în Statele Unite" şi a afirmat că acest caz pare o "răzbunare" a justiţiei americane împotriva avocatei care este, în opinia ei, "un jurist care a dat dovadă de profesionalism". 

Avocata rusă Natalia Veselniţkaia (43 de ani) a fost inculpată pentru că a fabricat, în colaborare cu un responsabil al Parchetului General rus, documente care îi disculpă pe anumiţi clienţi ai săi, aflaţi în vizorul justiţiei americane. 

Ea a fost acuzată de spălarea a peste 200 de milioane de dolari deturnând de fonduri de la administraţia fiscală rusă prin investiţii imobiliare în SUA. 

Chiar dacă acest dosar nu are legătură directă cu contactele Nataliei Veselniţkaia cu echipa lui Trump, actul de acuzare evidenţiază legăturile dintre avocată şi guvernul rus, notează agenţia franceză de presă. 

Preşedintele Donald Trump a negat că ar fi ştiut că fiul său mai mare Donald Trump Jr. şi alţi membri ai staff-ului său de campanie s-au întâlnit în iunie 2016 la Trump Tower cu un grup de ruşi.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri