UPDATE Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan a trecut. Astfel, Cabinetul Ilie Bolojan a picat cu un vot istoric.
Au fost 288 de voturi: 281 pentru, 4 împotrivă și 3 anulate.
Este cea mai clară decizie a Parlamentului în acest vot, pe o moțiune de cenzură.
Bilele din urna de vot s-au numărat de două ori, însă votul este unul istoric: 281 pentru moțiune și 4 împotrivă.
Guvernul Ilie Bolojan a picat, astfel, la vot.
Update Antena 3 CNN au anunțat că deja sunt 233 de voturi pentru demiterea Guvernului Bolojan
Update Premierul Ilie Bolojan a renunțat la dreptul la replică, după discursul lui Sorin Grindeanu. În plenul reunit al Parlamentului a început votul moțiunii de cenzură. Demersul a fost semnat de 254 de parlamentari, dar pentru a trece sunt necesare 233 de voturi.
Euro atinge un nou maxim istoric
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2180 lei, potrivit cursului oficial BNR.
Simion: V-ați dorit apă, hrană, energie; ați primit taxe, război, sărăcie
„Trei trimestre la rând avem criză economică. Prin prisma primelor dumneavoastră luni de guvernare, ați generat sărăcie pentru că nu ați tăiat privilegii. Este 5 mai. Știți câți vicepremieri ați avut? Cinci! (...) Ați avut timp zece luni la dispoziție să tăiați privilegiile și nu le-ați tăiat. În schimb, ați luat de la mame, de la veterani, de la pensionari, de la categoriile vulnerabile. De aceea trebuie să plecați acasă. Dragi români, mulți dintre voi ați susținut și v-ați dorit apă, hrană, energie. Ați primit, în ultimul an și în ultimii ani, din partea celor care se pretind proeuropeni, taxe, război, sărăcie. Este timpul prin votul de astăzi din Parlament vocea românilor să se audă'', a afirmat George Simion, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură.
Dezbatere tensionată în Parlament
Parlamentarii s-au reunit marți în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea moțiunii de cenzură intitulată „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”.
Ședința este condusă de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a anunțat prezența a 402 parlamentari din totalul de 464.
Moțiunea a fost prezentată în plen de liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, în prezența premierului Ilie Bolojan. După dezbateri, parlamentarii urmează să își exprime opțiunea prin vot secret cu bile.
Acuzații dure la adresa Guvernului
În documentul depus, grupurile parlamentare PSD, AUR și PACE – Întâi România solicită demiterea Guvernului și îl acuză pe prim-ministru de politici incoerente și periculoase pentru economie.
„România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Prim-ministrul Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația. Sub pretextul unor obligații din PNRR și al unor 'analize exploratorii' redactate pe repede înainte, Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului Bolojan ridică întrebări serioase”.