Să mai spună cineva că România nu cunoaște decât poziția ghiocelului pleoștit în raporturile cu oficialitățile Uniunii Europene, indiferent dacă acestea își au birourile la Bruxelles sau la Strasbourg! Știți, bunăoară, ce i-a transmis președintele Klaus Iohannis, președintelui CEDO, Guido Raimondi, ca răspuns la solicitarea înaltului oficial de a fi primit de către actualul locatar din Palatul Cotroceni cu ocazia vizitei pe care o va efectua în zilele de 7 și 8 martie în țara noastră?Ei bine, aflați că i-a transmis că „nu poate da curs solicitării, din motive legate de agendă”.
Dacă ar fi să traducem mesajul în limbajul nostru, al profanilor,atunci am spune mai direct:”acum nu am timp de tine, mai încearcă și data viitoare!” Da, dar domnul nostru președinte, care este recunoscut ca un virtuoz al comunicării diplomatice, a ales un limbaj elevat și protocolar, invocând „motive de agendă”. Care „agendă”, dacă ar fi să ne luăm după ce se afișează, deocamdată, pe pagina instituției prezidențiale, nu menționează, nici pentru ziua de 7 martie și nici pentru cea de 8 martie, acțiuni la care să fie prezent, din zori și până în crucea nopții, domnul Klaus Iohannis. De aceea, unii cârcotași au și pus refuzul prezidențial în aceeași oală cu paltonul pe care l-a aruncat, nervos nevoie mare, pe capota mașinii de protocol care îi aștepta, pe Klaus Iohannis și pe doamna Carmen, la aeroportul Charles de Gaulle. Sau cu o altă ieșire spectaculoasă, adică plecarea furibundă a domnului președinte de la o ședință a CSAT, pe motiv că discuțiile asupra unui punct de pe ordinea de zi l-au enervat până peste poate. Lăsând să se înțeleagă că ar fi un gest foarte nepoliticos, ca să nu spun și ceva mai rău…
Dar, întrucât până la această oră, comunicatorii prezidențiali nu au găsit de cuviință să vină cu declarați lămuritoare, deși în spațiul public refuzul transmis președintelui CEDO a stârnit rumori și controverse, eu zic cum că ar fi bine să luăm lucrurile așa cum sunt și să le comentăm cu bună credință. Și, mai ales, cu deplină încredere în ceea ce privește subiectele care ar putea să acapareze agenda domnului Klaus Iohannis. Bunăoară, dacă exact în aceste două zile domnia sa mai ia o dată la mână Bugetul, după care se decide să îl semneze și să îl trimeată spre publicare la Monitorul Oficial? Că doar asta așteptă, cu sufletul la gură, tot românul și să nu credeți, boieri dumneavoastră, că odraslele, nepoții sau strănepoții PNL-iștilor sau ale USR-iștilor nu au nevoie să își încaseze indemnizațiile mărite. Așa cum și părinții sau bunicii lor așteaptă, la fel ca noi toți cei de vârsta a treia, să primească, începând din martie, pensiile recalculate. Și de unde bani dacă nu de la buget?!
La fel de bine am putea să luăm în considerație eventualitatea ca, tot în zilele de 7 sau de 8 martie anul curent, președintele Klaus Iohannis să se răzgândească și să semneze decretul de schimbare a lui Augustin Lazăr din funcția de Procuror General. Fiindcă nu o să îmi spuneți că domnia sa trage de timp până când va expira mandatul contestatului personaj–cheie al (in)justiției române…
Acestea sunt doar două ipoteze de care vă invit să țineți seama înainte de a critica fermul și atât de elegantul refuz al președintelui Klaus Iohannis de a-l primi pe Guido Raimondi, președintele CEDO „pe motive de agendă”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului fiind, după cum știm, un organ al Consiliului Europei, ale cărui hotărâri au un puternic impact asupra sistemului legislativ din România. Multe, ba chiar îngrijorător de multe, dintre hotărârile Curții de la Strasbourg, prin care au fost informate decizii incorecte pronunțate de către instanțele din scumpa noastră patrie, soldându-se cu plata unor importante despăgubiri individuale pentru persoanele nedreptățite de justiția încă nu de tot emancipată de sub presiunile binomului, mai nou, ale rămășițelor sale. Despăgubiri care se plătesc de la visteria statului.
Aici intervine un alt subiect extrem de sensibil, asupra căruia sunt ferm convins că președintele Klaus Iohannis meditează cu maximă atenție. Este vorba despre statuarea răspunderii materiale a magistraților, așa încât despăgubirile pentru cei ale căror condamnări au fost făcute zob la CEDO să fie încasate direct de la cei care au dictat sentințele incorecte și nu din banul public.
În fine, dar câtuși de puțin în ultimul rând, ar mai exista și o altă explicație credibilă… dar sunt împotriva ei! Mă gândesc dacă nu cumva, transmițându-i unei atât de importante personalități a sistemului instituțional al Uniunii Europene, cum este Guido Raimondi, președintele CEDO, că „pe motiv de agendă” nu îl poate primi, președintele României nu a vrut, de fapt, să dea un semnal cu bătaie mai lungă și cu o țintă mult mai înaltă. Avansez această presupunere având în vedere faptul că, peste numai două luni, vor avea loc alegerile pentru viitorul Parlament European. Alegeri care, spun cunoscători temeinici ai subiectului, nu prea prevestesc scoruri spectaculoase pentru PPE și nici pentru unele marcante personalități ale sale, din rândul cărora provin și unii susținători declarați ai domnului președinte Klaus Iohannis. Drept pentru care, domnia sa- echidistant fiind după cum îl știe o lume întreagă- dă, încă de pe acum, un mesaj, pe cât de elegant pe atât de apăsat, că pe domnia sa să nu se bazeze nimeni ca vector de imagine în campania electorală. La o adică, dacă tot și-a luat inima în dinți și l-a refuzat pe președintele CEDO, de ce nu le-ar trata cu un refuz similar, tot „pe motiv de agendă”, și pe alte fețe grele ale UE angajate în competiția electorală?
Există, însă, și riscul ca, la rândul lor, odată ce se vor vedea cu sacii în căruță după alegerile din mai, personaje proeminente ale spectrului politic european, cărora le-a surâs norocul, să își aducă aminte de refuzul (sau eschiva)lui Klaus Iohannis și, cu prima ocazie, să i-o plătească exact cu aceeași monedă. Invocând, și ei, tot unul sau mai multe „motive de agendă”. Această primă ocazie fiind alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului. Am zis „prima ocazie”, deși, sincer să fiu, nu exclud posibilitatea ca, în ceea ce îl privește pe auto-proclamatul candidat la prezidențialele ediția 2019,aceasta să fie „ultima ocazie”. Mă gândesc, evident, la politicieni din familia PPE et comp, fiindcă, în cazul în care suveraniștii sau euroscepticii ar ocupa atâtea locuri în viitorul Parlament European încât să poate avea un cuvânt greu de spus în luare deciziilor noului Parlament European și în noii Comisii Europene, ideea că domnul Klaus Iohannis s-ar mai regăsi pe lista scurtă a protejaților cade de la sine.
De unde, tot la vorba înțeleptului venim:”ghinion!”