Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mugur Isărescu susține că BNR nu concurează Ministerul de Finanțe

Mugur Isărescu susține că BNR nu concurează Ministerul de Finanțe

BNR nu a fost niciodată în concurentă cu Ministerul de Finanțe. Totodată a dat atenție lichidității și a lăsat pe piață bani suficienți, spune Mugur Isărescu.

"Nu am concurat niciodată Ministerul de Finanţe. Am fost foarte atenţi la absorbţia de lichiditate şi le-am lăsat suficienţi bani în piaţă să se finanţe în condiţiile date. Condiţiile date nu sunt stabilite numai de către Banca Naţională, condiţiile în care se finanţează Ministerul de Finanţe, aşa cum şi ratele de dobândă la care se împrumută pe piaţa internaţională au o multitudine de alte componente, alţi determinanţi. Numai o parte ţin şi de politica noastră, iar la politica noastră, a Băncii Naţionale foarte importantă este credibilitatea. Să avem o politică credibilă, că atunci îi ajutăm pe cei de la Finanţe să se împrumute la dobânzi rezonabile pe piaţa internaţională, aşa acum şi dumneavoastră de multe ori aţi menţionat", explică guvernatorul BNR.

Totodată, băncile comerciale furnizează lichiditatea.

"Noi nu i-am concurat. Adică nu ne-am dus să le luăm toată lichiditatea ca să le creăm probleme. Sub nicio formă şi de fapt s-au şi finanţat, să fim rezonabili şi raţionali. Dacă vă uitaţi la yieldurile lor au continuat să scadă semnificativ până la un anumit moment, dar dobânzile în piaţă nu sunt scoase din pălărie. Nu zice banca Naţională te împrumuţi cu asta", spune acesta.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri