Jurnalul.ro Ştiri Locale Muzeul Național de Istorie, evacuat de urgență

Muzeul Național de Istorie, evacuat de urgență

de Redacția Jurnalul    |   

Muzeul Național de Istorie este evacuat de urgență. Traficul este blocat. Se pare că a fost descoperit un pachet suspect.

Update Surse judiciare afirmă că SRI ar fi intrat pe fir și evaluează mai multe astfel de amenințări cu bombă la sediile unor instituții. Una dintre acestea ar fi și Curtea de Apel București, dar la această instituție s-ar fi constatat că nu este necesară trimiterea echipei pirotehnice a Serviciului.

În evaluarea Serviciului s-ar afla și amenințările transmise la Muzeul Național de Istorie al României (MNIR) și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) urmând ca specialiștii SRI să stabilească dacă trimit echipe pirotehnice la aceste două locații.

Stire initiala Surse din mediul de informații susține că locația MNIR ar fi deja în curs de evacuare a personalului și vizitatorilor, conform procedurilor în astfel de situații.

Aceleasși surse au precizat că au existat și o amenințare cu bombă inregistrată în cazul sediului central al DIICOT.

 

Alerte cu bombă la Curtea de Apel și la instanțele din București. Altercații cu jandarmii la Ministerul Sănătății. Semne ale unui atac hibrid în România

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri