Jurnalul.ro Sport Sporturi Nadal se califică turul patru la Madrid și urcă peste 200 de locuri în clasament

Nadal se califică turul patru la Madrid și urcă peste 200 de locuri în clasament

de Redacția Jurnalul    |   

Rafael Nadal (512 ATP) și-a continuat revenirea, după accidentare, laMadrid Open, luni, când a trecut cu 6-1, 6-7(5), 6-3 de Pedro Cachin și a ajuns în turul al patrulea la un turneu pentru prima dată din 2022. O eventuală câștigare a turneului l-ar putea readuce pe spaniol în top 50.

Spaniolul, de cinci ori campion la Madrid, a arătat luni mostre din cel mai bun tenis al său, împotriva argentinianului Cachin, numărul mondial 91, în fața unui public vocal pe arena Manolo Santana.

Jucătorul în vârstă de 37 de ani a fost pus la încercare de Cachin, care a câștigat singurul său titlu la nivel de turneu pe zgură la Gstaad anul trecut. După ce a cedat setul al doilea, Nadal a găsit un plus de putere în setul decisiv, pentru a-și asigura o victorie muncită, după trei ore și patru minute de joc intens.

Nadal participă în această săptămână la al treilea turneu al anului, după ce săptămâna trecută a pierdut în turul doi la Barcelona. Prin victoria împotriva lui Cachin, numărul 91 mondial, Nadal și-a îmbunătățit recordul pe zgură împotriva jucătorilor din afara Top 50 în clasamentul ATP, ajungând la un impresionant scor de 162-1, din 2005 încoace. Singura sa înfrângere în această perioadă de 19 ani a venit în fața lui Horacio Zeballos, pe atunci numărul 73, la Vina del Mar.

Nadal deține un record de 59-14 în turneele de la Madrid și va încerca să ajungă în al 10-lea sfert de finală consecutiv în capitala Spaniei, când va înfrunta în optimi pe Jiri Lehecka (31 ATP).

Spaniolul, care l-a învins pe Alex de Minaur (11 ATP), în turul al doilea, a fost dominant în primul set împotriva lui Cachin, reușind 14 lovituri câștigătoare în prima întâlnire a celor doi din circuit.

Spaniolul a salvat apoi două mingi de set în setul al doilea pe serviciul lui Cachin, revenind de la un dublu break și de la 3-5, pentru a egala la 5-5. Ambii jucători au făcut apoi break, înainte ca argentinianul să închidă setul la a treia sa minge de set, cu un retur câștigător de rever.

Nadal a redus numărul de erori în setul al treilea și și-a demonstrat capacitățile fizice chiar și după trei ore de joc, închizând partida la prima minge de meci.

Tot luni, cehul Lehecka l-a învins pe brazilianul Thiago Monteiro, jucător venit din calificări, cu 6-4, 7-6(7), și s-a calificat pentru a doua oară în turul al patrulea la un turneu ATP Masters 1000. Jucătorul în vârstă de 22 de ani nu s-a confruntat niciodată cu Nadal.

Victoria spaniolului îi aduce un avans de 206 locuri în clasamentu ATP, de pe 512, pe 304. Dacă trece și de turul următor, Nadal va mai urca aproximativ 80 de locuri în clasament, iar o eventuală câștigare a turneului l-ar putea readuce în top 50.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nadal Madrid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri