Jurnalul.ro Sport Nadal: "Voi lua o decizie privind viitorul meu după Olimpiadă"

Nadal: "Voi lua o decizie privind viitorul meu după Olimpiadă"

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost nr. 1 mondial, în prezent pe locul 161 ATP, a declarat luni că va lua o decizie privind viitorul său după încheierea JO 2024, scrie AFP.

Nadal a fost eliminat luni, în runda a doua a turneului olimpic de tenis de la Paris, de marele său rival Novak Djokovic în două seturi, 6-1, 6-4.

"Când acest turneu olimpic se va termina, voi lua deciziile necesare bazându-mă mai ales pe dorinţele şi pe sentimentele mele", a declarat Nadal.

Spaniolul în vârstă de 38 de ani, de 14 ori câştigător la Roland-Garros, concurează în continuare în proba de dublu alături de tânărul său compatriot Carlos Alcaraz.

Nadal a fost de două ori campion olimpic în cariera sa, prima oară la simplu, în anul 2008 la Beijing, iar apoi la dublu, în 2016 la Rio de Janeiro, alături de compatriotul său Marc Lopez. Cei doi i-au învins în finala olimpică de la Rio pe românii Florin Mergea şi Horia Tecău (6-2, 3-6, 6-4).

AGERPRES

Subiecte în articol: nadal decizie olimpiada
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri