Jurnalul.ro Sport Sporturi New York Times: ''Darren crede că Simona are talentul necesar de a ajunge nr. 1"

New York Times: ''Darren crede că Simona are talentul necesar de a ajunge nr. 1"

Australianul Darren Cahill, antrenorul jucătoarei române Simona Halep, a evitat cuvintele mari despre ambiţiile elevei sale înainte de Australian Open, şi preferă modestia, aşa cum a făcut în perioada de succes a lui Andre Agassi, în urmă cu 10 ani, relatează New York Times.

Cahill, 50 ani, care a lucrat cu Lleyton Hewitt şi Andre Agassi, doreşte ca Simona Halep să fie în centrul atenţiei la Australian Open, unde se poate bate pentru trofeu dacă tendonul lui Achile nu îi va face din noi probleme.

Fosta campioană Pam Shriver, colegă cu Darren la canalul american tv ESPN, a opinat că australianul nu s-ar fi angajat alături de Halep timp de un an dacă nu ar fi văzut ce potenţial are românca: ''Cred că Darren nu ar fi acceptat această postură, dacă nu ar fi văzut cu adevărat ceva special în capacităţile Simonei, în etica ei de muncă''.

Australianul a avut timp să se acomodeze cu Simona în 2015, când a colaborat cu ea, dar şi cu alte jucătoare, prin intermediul programului Adidas, la care a aderat în 2009, refuzând un posibil parteneriat cu Roger Federer. Cahill avea însă atunci 2 copii mici şi vroia să evite deplasările din baza sa de la Las Vegas. Prin intermediul programului Adidas, Cahill a lucrat alături de nume precum Andy Murray, Fernando Verdasco, Ana Ivanovic, Daniela Hantuchova şi Sorana Cîrstea. Programul s-a încheiat însă în 2015, iar australianul a acceptat provocarea de a fi antrenorul exclusiv al Simonei Halep, în timp ce Maria Şarapova l-a ales pe celălalt antrenor din program, olandezul Sven Groeneveld.

Deşi va colabora cu ESPN la transmiterea turneului masculin de la Australian Open, Cahill are undă verde să fie alături de Simona la meciuri şi antrenamente. Darren a petrecut deja 3 săptămâni alături de nr. 2 WTA pentru pregătirea acestui sezon şi va fi alături de româncă peste 30 de săptămâni în acest an.

Pam Shriver, nr. 1 WTA în 1985, crede că antrenorul australian a văzut în Simona potenţialul de a deveni nr. 1 mondial: ''Darren crede că Simona are talentul necesar de a ajunge nr. 1 şi să câştige numeroase Grand Slam-uri, altfel nu cred că s-ar fi înhămat la asta. El nu vrea să fie antrenorul cuiva de pe locurile 3-6 în lume''.

Subiecte în articol: simona halep darren cahill
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri