„Dacă aș face această nominalizare, aș fi nedrept față de toți cei pe care îi avem în analiză la nivelul partidului, dar vă asigur că avem persoana care să fie nominalizată ca premier din interiorul Partidului Național Liberal”, a afirmat Ciucă, într-un interviu difuzat joi seară de Antena 3 CNN.
Ciucă a fost întrebat și despre declarația Elenei Lasconi, care spunea că, dacă ar ajunge la Cotroceni, l-ar propune pe preşedintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, pentru funcţia de premier.
Preşedintele PNL a răspuns că Laasconi a aflat probabil că liberalii și Ciucă personal au vorbit cu Bolojan și au încercat să îl convingă „să vină la următorul nivel administrativ”, adică pe poziția de premier. „Domnia sa a zis că în acest moment, după atâția ani de activitate, nu-și dorește să mai continue decât mandatul pe care îl are acum”.
Ciucă e de părere că Bolojan nu a dat o replică la declarația Elenei Lasconi pentru că aceasta „încearcă marea cu degetul”, transmite Mediafax.
Ciucă, despre intrarea în politică: „Nu am fost pregătit pentru aşa ceva. Sunt om al faptelor, nu al vorbelor"
În acest context, Ciucă a explicat şi cu ce provocări s-a confruntat din momentul în care a ales să intre în politică. El a subliniat că, în ciuda faptului că nu este un om care să convingă prin vorbe are însă dovada că este un om al faptelor.
„Intrarea în politică a fost o chestiune pe care am făcut-o cu mare greutate. Pentru că nu am fost regătit pentru aşa ceva. Nu am fost un om care să vorbesc, nu am verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje, ca să pot să conving oamenii din vorbe. Am făcut, în schimb, altceva. Am convins prin fapte. Eu am fost un om care am fost învățat să fac, nu să vorbesc. Am o chestiune legată de convingere personala legată de faptul că am văzut mulţi care vorbesc, meșteri ai vorbelor şi mai puţin meșteri ai faptelor. Eu cred că, în momentul de faţă, România, la oportunitățile pe care le are, trebuie să aleagă pentru cel care într-adevăr se angajează şi se dedică întru totul faptelor", a mai spus Nicolae Ciucă, în interviul pentru Antena 3 CNN.
Ciucă nu se consideră un om bogat
Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi seară, în cadrul unui interviu acordat lui Mihai Gâdea, că nu se consideră un om bogat. „Îmi completez declarația de avere în 10 minute”, a spus Ciucă.
„Eu cred că fiecare dintre noi trebuie să avem o gândire cât se poate de realistă, să ne gândim: Doamne, cât de mult ne trebuie? Ce să facem cu atât?”, spune Nicolae Ciucă.
Întrebat de Mihai Gâdea dacă este un om bogat, acesta a răspuns:
„Nu. Sunt un om care își împărtășește bogăția prin viața de familie. Am o familie frumoasă și ea reprezintă cea mai mare bogăție a mea”, a spus Ciucă.
Liderul PNL a ținut apoi să sublinieze faptul că nu deține o avere foarte mare.
„Dacă mă întrebați, îmi completez declarația de avere în 10 minute”, a mai spus Nicolae Ciucă în timpul interviului cu Mihai Gâdea.