Premierul Nicolae Ciucă face sâmbătă și duminică o vizită oficială în Egipt.
„România valorifică oportunitățile excelente oferite de cooperarea economică și politică cu Egiptul și le concretizează în proiecte de dezvoltare menite să aducă prosperitate țărilor noastre. Mi-am exprimat, în cadrul întrevederii pe care am avut-o cu prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, dorința de a accelera colaborarea și de a încuraja oamenii de afaceri din cele două țări să inițieze proiecte comune, în special în parteneriat public-privat, cu atât mai mult cu cât atât România, cât și Egiptul sunt porți de acces către cele mai importante piețe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb. România oferă posibilități economice foarte diverse, fiind una dintre cele mai dinamice și competitive economii din Uniunea Europeană, în anul 2022. România s-a situat în prima linie a eforturilor de combatere a crizei alimentare, în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei – peste 11,7 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România, inclusiv către țările africane, și continuăm să depunem eforturi pentru a ne dezvolta capacitățile de infrastructură. Explorăm modalități de îmbunătățire a cooperării dintre Portul Constanța și Portul Alexandria și de creștere a colaborării noastre în domeniile comerțului, energiei, agriculturii și securității alimentare, transporturilor, managementului resurselor de apă și conservării biodiversității, tehnologiilor digitale, cercetării, educației”, a postat premierul pe Facebook.
Duminică, Nicolae Ciucă se va întâlni cu preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah el-Sisi, și cu ministrul petrolului şi resurselor minerale, Tarek El Molla. La final, premierul român va participa la Forumul de afaceri Egipt-România și va semna mai multe memorandumuri bilaterale.
(sursa: Mediafax)