Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: Nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare

Ciucă: Nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Nicolae Ciucă precizează, la începutul ședinței de Guvern, că prin ordonanța de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare „nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”.

„O clarificare aspectelor firești legate de acele discuții privind cheltuielile publice.... Cu toată responsabilitatea, așa cum am făcut-o și anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel și anul acesta, nu facem altceva decât să luăm acele măsuri ca să asigurăm stabilitatea bugetară și să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare. (...) Prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”, spune Nicolae Ciucă.

El spune că sunt domenii, prespectiv bunuri și servicii, autoturisme, mobilier și alte cheltuieli, care trebuie foarte bine gestionate, dar că sunt exceptate serviciile medicale, de educație,sau veniturilor salariaților.

„Asta doresc să fie foarte clar înțeles de către toată lumea. Avem nevoie de acest echilibru și în anul 2023 pentru că, așa cum am menționat, cifrele pe care le avem astăzi pe masă, legat de anul 2022, ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creștere economică, stabilitate, au făcut ca România să fie cea mai stabilă țară din regiune și ne creează persoectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creștere economică și să asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare”, încheie premierul.

Abordarea corectă pe zona de impozitare, pe praguri, a veniturilor de peste 25.000 de lei, inclusiv obținute din cumul salariu la stat și pensie, spune Marcel Ciolacu. Liderul PSD afirmă că în coaliție nu s-a discutat despre înghețarea salariilor bugetarilor.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă şedinţa guvern
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri