Familia Regală a refuzat să îi stea alături, iar acum fostul principe Nicolae se afișează în public cu cei pe care îi numește “noua familie”. Este vorba despre părinții Alinei, Rodica și Heinz Binder, care au venit cu cei doi la Mănăstirea Curtea de Argeș pentru oficierea slujbei de primire a lumânărilor, după nunta de duminică, de la Sinaia.
Evidentă pare să fie și apropierea tinerei familii de Înalt Prea Sfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care ieri nu a participat la evenimentul religios din propria parohie deși oficiase cununia mirilor, dar i-a așteptat pe toți la masă, la casa lui din comuna Corbeni. Locuința celui mai mare dintre preoții argeșeni se află la 10 kilometri de Curtea de Argeș, iar primirea musafirilor cu grad regal a fost stabilită cu o zi înainte. Șapte persoane s-au așezat la masa pregătită așa cum a cerut ÎPS Calinic, cu vin bisericesc și bucate de dulce pregătite de măicuțe: Nicolae și soția lui, Alina, socrii fostului principe, cumnatului, dar și unul dintre cavalerii de onoare și iubita lui. Au fost alese cele mai apropiate persoane. De altfel, în curtea Mănăstirii Curtea de Argeș, Nicolae a spus că este fericit pentru noua lui familie și așa îi mai trece din tristețea cauzată de respingerea de care are parte de la cei cu care are același sânge.
Alina Binder, soția lui Nicolae, provine dintr-o familie bogată. Tatăl ei, Heinz Binder, a fost pilot, iar acum este președintele Asociației Naționale a Aviatorilor Pensionari din România.