Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Noi e-mailuri cu amenințări pentru instituții de învățământ și unități medicale din România

UPDATE Noi e-mailuri cu amenințări pentru instituții de învățământ și unități medicale din România

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe instituții de învățământ și cel puțin o unitate medicală din România au primit marți mesaje de amenințare. Așa cum s-a întâmplat și zilele trecute, mesajele au fost trimise pe e-mail. Polițiștii anchetează noile amenințări.

UPDATE:

Poliția Română confirmă că marți și miercuri a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj de amenințare.

„Structurile competente desfășoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală. Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip”, a transmis Poliția Română.

Știre inițială:

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a anunțat că marți „a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din municipiul Galați au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.”

După sesizare, au fost desfășurate verificări. Din primele date obținute de polițiști, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală, a transmis miercuri dimineață IPJ Galați.

Și IPJ Caraș-Severin a anunțat că marți, pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și a unor unități școlare din județ a fost transmis un mesaj cu caracter de amenințare la adresa școlilor.

„Structurile competente desfășoară în continuare verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației”, au precizat polițiștii din Caraș-Severin.

Zeci de amenințări pe adrese de e-mail au fost trimise duminică și luni. Acestea au vizat în principal școli din București și din județul Mureș, dar și unități medicale din Prahova, Cluj și Brașov.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: emailuri amenintari şcoli spitale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri