Jurnalul.ro Ştiri Social Noi promisiuni pentru pacienţii cu arsuri

Noi promisiuni pentru pacienţii cu arsuri

de Monica Cosac    |   

După numeroasele promisiuni făcute românilor cu arsuri, în ultimii patru ani, guvernanţii au mai lansat, ieri, încă una. Mai exact, Ministerul Sănătăţii a anunţat că va elabora o strategie naţională, pe termen mediu, dedicată pacienţilor cu arsuri, pentru asigurarea asistenţei medicale la standarde europene. Potrivit secretarului de stat Horaţiu Moldovan, a fost organizată o primă întâlnire a grupului de lucru care s-a constituit în acest sens, iar la întocmirea strategiei vor participa şi reprezentanţii pacienţilor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri