Jurnalul.ro Sport eXtrasport Novak Djokovic explică motivele pentru care refuză să se vaccineze anti COVID-19

Novak Djokovic explică motivele pentru care refuză să se vaccineze anti COVID-19

Tenismanul Novak Djokovic a explicat, pentru prima oară, de ce nu se vaccinează împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2. El consideră că nu are nevoie de acest tratament, nu reprezintă o amenințare pentru alte persoane și își cunoaște propriul corp, scrie EFE.

"Pe baza informaţiilor despre vaccin, am decis să nu mă vaccinez. Este poziţia mea. Se va schimba? Nu ştiu, totul evoluează rapid, aşa cum vedem în deciziile anumitor guverne. În acest moment, nu simt nevoia să o fac pentru a-mi proteja corpul şi nu simt că sunt o ameninţare pentru ceilalţi. Vaccinat sau nu, virusul se poate transmite. Este poziţia mea şi, pentru viitor, mintea mea este deschisă. Orice este posibil", a spus acesta pentru cotidianul francez L'Equipe.

Numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovic a ratat turneul din Australia, fiind expulzat din această țară, din cauza refuzului său categoric de a se vaccina. 

"Organismul a trebuit să funcţioneze tot timpul la capacitate maximă, timp de peste 15 ani. Cine a reuşit să o facă în afară de Roger Federer, de Rafael Nadal şi de mine? Exista o muncă uriaşă în spatele tuturor acestor lucruri", a precizat acesta.

Djkovic a amintit că a luat decizii importante în trecut, schimbându-și dieta în 2010 pentru a nu mai consuma gluten, și amânându-și operația la cot în 2018.
"Nimeni de pe Pământ nu-mi cunoaşte corpul mai bine decât mine. Vreau să fiu unicul proprietar al corpului meu. Dacă nu am o înţelegere suficientă a corpului meu, parcă aş da autonomie altuia. Mă consult, ca toţi ceilalţi, cu medici convenţionali. Mult. Specialişti în pneumologie, imunologie, în Serbia, Franţa, Elveţia, Statele Unite. Îi ascult şi cu cunoştinţele despre corpul meu, îmi fac singur analizele şi iau decizii", a punctat el.
 

Subiecte în articol: novak djokovic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri