Balaurul cu multe capete a mai înhăţat o viaţă tânără: singura fiică a compozitorului Marius Ţeicu nu i-a mai rezistat balaurului şi s-a stins. Se luptase eroic câţiva ani, îl înfruntase optimistă, beneficiase şi de inima caldă a românilor, a colegilor de scenă ai tatălui care-i dăruiseră din sângele lor. În ultimele zile o uriaşă sentimentală, Mirabela Dauer, simţind momentul de cădere a Patriciei, i-a transmis un mesaj de superb fior sufletesc. Îi trimitea veste fetei de 41 de ani a lui Ţeicu cum că a pus cafeaua la fiert şi e gata să-i deschidă uşa pentru a tăifăsui ca altădată. „Vino mai repede, Patricia, că a început să fiarbă cafeau în ibric”! Mirabela… numai sensibilitatea sufletului ei putea scrie asemenea rânduri omeneşti, de perfuzie cu speranţă. Mirabela, unica artistă ce a putut să dăruiască românilor „fotoliul din odaie şi-o carte uitată pe noptieră, o ultimă ţigară lăsată pe un colţ de etajeră”!
S-au întristat românii la plecarea la cer a unei cântăreţe drăguţe, mereu surâzătoare, Marina Scupra. Să nu uităm că tot la 49 de ani s-a ridicat la cer, tot după acelaşi război pierdut cu balaurul mizerabil, o artistă strălucitoare, iubită, Anda Călugăreanu. Scupra făcea parte din generaţiile care au slujit muzica uşoară românească. Acea muzică cu şlagăre melodioase, perfect asortate cu structura romantică, sentimentală a sufletului românesc. Aceste cântece melodioase ne îmbracă cel mai bine pe noi, românii. Drăgălaşă, râzând tot timpul cu strungăreaţa ei ce-i sporea farmecul, Marina Scupra a lăsat şi ea multă tristeţe în public. Au rămas unele cântece frumoase „zise” cu sensibilitate de ea pe scenă. Abia a trecut o săptămână de când a plecat şi un alt slujitor al muzicii româneşti, compozitorul de şlagăre calde Dumitru Lupu. Cuceritorul şlagăr semnat de el, „Hai, vino-n gara noastră mică” aproape îi devenise un al doilea nume inspiratului Dumitru Lupu. În momentele acestea crunte pentru Marius Ţeicu, nu uit povestirea Angelei Similea, despre mâna de ajutor întinsă de compozitor într-un moment greu pentru ea. Angela îşi petrecuse la aeroport fiul, unicul copil, Sorinel, plecat definitiv în America. Similea avea răni la pleoape de atâta plâns. După ultima fluturare de mână la Otopeni, când n-a mai văzut avionul, Angela a venit acasă şi s-a prăbuşit de deznădejde pe canapea. Şi deodată a ţârâit telefonul. Era Ţeicu: „Angela, vino imediat la mine, azi-noapte ţi-am compus o melodie, o să-ţi placă”! Cântecul cu care Marius Ţeicu a smuls-o din disperare pe Similea a fost „Nu-mi lua iubirea dacă pleci”. E fredonată şi azi de români.