„Ce-ar fi dacă cineva v-ar prinde de mână și v-ar convinge ca, pentru câteva clipe, să vă lăsați purtați într-o misterioasă și fascinantă mașină a timpului? Dar cum ar fi dacă mașinăria aceasta ar fi una a timpului interior, iar mâna care v-ar ghida v-ar pune să priviți printr-o pereche de ochi noi, plini de culori, irizări și transparențe, așa cum nu (mai) știați că există?”, întreabă artista Marina Aristotel și cu astfel de lentile neobișnuite își așteaptă publicul la vernisajul expoziției care propune un exercițiu de resetare a modului în care ne folosim ochiul pentru a privi, a discerne și a înțelege.
O serie de iriși plutind transparent în spațiu, aparent traversați de aer, în culori fluide și schimbătoare: așa arată „lentilele” seducătoare pe care artista le pune le dispoziția fiecărui privitor, pe post de ocheane interioare. Căci călătoria la care invită privitorul expoziția Marinei Aristotel nu este una „peste mări și țări” – asta doar dacă nu cumva „mările și țările” iau formele de relief ale stărilor noastre interioare. Despre stări și lumi interioare e vorba în această imersiune printre irișii de rășină ai Marinei Aristotel.
Cu această expoziție, artista revine la materialul care a consacrat-o din punct de vedere vizual – rășina -, după o perioadă de experimente tehnice, care au mers de la pictură la căutarea permanentă de a ieși din „rama tabloului” prin volumetrie explozivă, tăietură, asamblaj sau colaj. În noua serie, artista pare decisă la un pas mai departe: acela de transfigurare a materiei, care devine vaporoasă, fluidă, transparentă, ca o membrană abia sesizabilă. Globurile de lumină și culoare nu sunt altceva decât „iriși pe dos”, spune artista. Iar în sensul privirii stă cheia acestei aventuri – una descifrabilă doar pe măsură ce ochiul se obișnuiește cu... neobișnuitul traseu al explorării de sine.
Marina Aristotel s-a născut în 1985 la București, unde trăiește și lucrează. A studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut licența în 2015 și masteratul în 2017. Ca artistă, Marina a ales rășina ca material predilect de lucru, ceea ce a devenit, de altfel, marca ei vizuală predominantă, deși, dacă ar fi să se autocaracterizeze, artista ar spune că experimentarea continuă cu materialele, cu transparențele și fluiditatea lor, folosind uneori tehnica asamblajului și stratificarea tridimensională, este ceea ce o definește cel mai bine.
A participat în expoziții de grup, între care la București, Foreseeing the Present, Galeria Estopia, 2020; Moarte, Galeria Laborna, Diploma, Palatul Știrbei; Atelier 19&34, Visual Arts Center; Spatial Activity Studio 9, atelier susținut de prof. Slawomir Brzsoska și Rafal Gorczynski, Universitatea din Poznan, UNA Galeria, în 2017; An Abstract Feeling, Galeria 418, București, 2016. Galeria Estopia a prezentat două expoziții solo ale Marinei Aristotel, Aasamblaj, în 2019, la București și Colour Splinters, la Lugano, în 2020.
Curatorul expoziției este Irina Ungureanu.
Daniel Loagăr este artist și manager cultural, co-fondator al atelierului de creație Wood Be Nice, al galeriei neconvenționale Celula de Artă și al proiectului NeoNlitic și propune, în cea mai nouă instalație realizată, întrebarea: "Ce-ar fi dacă actul de a pune pe hârtie o idee ar avea ca rezultat, de fapt, materializarea ei?", pe care și-a pus-o Jack Womack în postfața romanului "Neuromatul" din 1984 – și iată, trăim într-o lume în care acest lucru începe să devină posibil.
"Prototype for Future Cities" este matrița conceptuală a proiectului "Future Cities", câștigător al premiului întâi în cadrul concursului "Viață în plastic – reciclează și transformă în artă", organizat de echipa Grădina cu Artiști și Creative Arts cu scopul de a promova reutilizarea creativă a materialului plastic reciclabil.
Instalația constituie un omagiu adus lui William Gibson, părintele cyberpunk și autorul unor termeni care aveau să facă istorie, precum "matrix", "cyberspace" și "cybersex". Tot el este cel care și-a imaginat web-ul și "singularitatea tehnologică", a se citi "inteligența artificială generală", creatoare de artă, luptând pentru emanciparea de sub controlul uman.
Sursa care a inspirat "Prototype for Future Cities" este "Cornell Boxes", o serie de colaje realizate de un AI în romanul "Count Zero" al lui Gibson. Proiectul poate fi văzut drept un "Babel neofuturist" sau ca o colecție de "asamblaje contemplative suprarealiste". Totodată, el reprezintă un exercițiu de anticipație a viitorului apropiat – o epocă cel mai probabil postbelică, supradigitalizată, dominată de consumerism multinațional. Într-o asemenea viziune, vom putea porunci unui AI, prin viu grai sau în scris: "Construiește-mi un oraș din ce ai la îndemână!" – în cazul de față, deșeuri din plastic – iar AI nu ne va dezamăgi.