Jurnalul.ro Ştiri Social Obiect misterios la Tuzla. Controlor de trafic aerian: "Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut"

Obiect misterios la Tuzla. Controlor de trafic aerian: "Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut"

de Redacția Jurnalul    |   

Un obiect misterios a fost observat, luni seară, în spaţiul aerian al României. Acesta a staţionat aproape o oră şi avea o lumină puternică, astfel că a putut fi observat de piloţii din Constanţa şi Bucureşti. Specialiştii au analizat mai multe ipoteze dar niciuna nu s-a confirmat.

Prima apariţie a obiectului a fost înregistrată în jurul orei 18:00, în apropierea Aeroportului Tuzla. Pilotul unei aeronave care venea dinspre platformele maritime a observat corpul misterios aflat în spaţiul aerian şi a alertat turnul de control.

"Aveam un elicopter care executa un zbor de antrenament de noapte de la Aeroportul Tuzla, la platformele maritime din Marea Neagră. Şi, la întoarcere din zborul acesta de antrenament, ne-a anunţat că a pierdut semnalul GPS. Apoi ne-a întrebat dacă avem o aeronavă pe finală la Aeroportul Tuzla pentru că vede o lumină foarte puternică înspre aeroport", a povestit George Halichia, manager operațional la aeroport.

Primul lucru la care s-au gândit specialiştii a fost o aeronavă, însă au renunțat rapid la această ipoteză. Timpul de staţionare a corpului luminos a fost de aproape o oră, o durată prea mare pentru un avion.

"A doua variantă a fost planeta Venus, dar părea mult mai mare decât se vede în mod normal. Este probabil cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut", spune George Halichia, manager operațional la aeroport.

Experţii exclud posibilitatea unei drone militare deoarece farul obiectului era mult prea puternic pentru o misiune secretă. Aceştia au analizat şi ipoteza apariţiei unui fragment din spaţiu.

"A ţinut câteva zeci de minute. E puţin probabil să fie vorba de un deşeu spaţial. Acestea cad, se aprind şi în câteva secunde se sting, se topesc", explică Adrian Bilba, doctor în științe.

Identitatea corpului luminos rămâne un mister, relatează observatornews.ro.

Subiecte în articol: obiect misterios trafic aerian tuzla
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri