Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficialii americanii nu sunt pregătiți să recunoască o eventuală recesiune

Oficialii americanii nu sunt pregătiți să recunoască o eventuală recesiune

Preşedintele american Joe Biden spune că ţara sa nu va cunoaşte recesiunea, în pofida faptului că datele care urmează să fie publicate la sfârșitul acestei luni, ar putea arăta contractarea în continuare a economiei, scrie AFP.

"Cred că nu vom avea recesiune. Țara va trece de la această creştere rapidă la o creştere stabilă".", a declarat șeful de la Casa Albă. 

Și șefa Trezoreriei americane, Janet Yellen, şi-a exprimat speranța că SUA vor reuşi să evite o recesiune în următoarele luni, datorită cirfrelor în creștere pe piața muncii și a consumului. 

"O încetinire economică pare inevitabilă, dar o recesiune pur şi simplu nu este compatibilă cu tipul de piaţă a muncii pe care o vedem", a spus aceasta pe 19 iulie.

Starea PIB-ului în al doilea trimestru al anului va fi publicată pe 28 iulie. Recesiunea este considerată atunci când se âînregistreazăscădere pentru două trimestre consecutiv. 

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) american în al doilea trimestru va fi publicată pe 28 iulie. O recesiune este definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă.

Subiecte în articol: Joe Biden sua recesiune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri