Jurnalul.ro Special Panică mondială: China tușește iar. Ce a provocat noul val de „pneumonie nediagnosticată”

Panică mondială: China tușește iar. Ce a provocat noul val de „pneumonie nediagnosticată”

de Monica Cosac    |   

Numărul cazurilor de boli respiratorii, care a crescut semnificativ în nordul Chinei, în special în rândul copiilor, a atras atenția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a stârnit îngrijorare și speculații online despre „boala misterioasă”, o nouă amenințare pandemică, la patru ani de la apariția COVID-19 pentru prima dată în această țară.

După ce agenția de sănătate a ONU a solicitat public informații mai detaliate despre focarele raportate de „pneumonie nediagnosticată la copii”, Ministerul chinez al Sănătății a anunțat că valul de îmbolnăviri este cauzat de gripă și de alți agenți patogeni cunoscuți, nu de un virus nou.   

Focarele recente de infecții respiratorii sunt cauzate de o suprapunere a virusurilor obișnuite - cum ar fi: virusul gripal, rinovirusurile, virusul respirator sincițial (RSV), adenovirusul -, precum și bacterii precum mycoplasma pneumoniae, care este un vinovat comun pentru infecțiile tractului respirator, a declarat, în acest weekend, un purtător de cuvânt al Comisiei Naționale de Sănătate, acesta fiind sunt primul sezon rece complet, după ce restricțiile stricte legate de COVID-19 au fost ridicate în decembrie anul trecut. 

Spitalele din nordul Chinei se confruntă cu un număr mare de copii cu boli respiratorii și, potrivit unui oficial al Spitalului de Copii din Beijing, citat de CNN, media actuală de peste 7.000 de pacienți zilnic și „depășește cu mult capacitatea spitalului”.

Ministerul chinez al Sănătății a cerut autorităților locale să deschidă mai multe clinici de febră și să mărească programul și oferta de medicamente. De asemenea, le-a cerut să promoveze vaccinările în rândul copiilor și vârstnicilor. 

Ce a atras atenția OMS

Deși valul de îmbolnăviri din nordul Chinei vine pe fondul creșterii numărului de infecții respiratorii sezoniere în întreaga emisferă nordică, inclusiv în Statele Unite, unde virusul respirator sincițial (RSV) se răspândește la niveluri „fără precedent” în rândul copiilor.

Însă situația din China a stârnit îngrijorare la nivel mondial, după ce, săptămâna trecută, OMS a cerut public Chinei să furnizeze mai multe informații despre creșterea numărului de boli respiratorii și focarele raportate în sistemul de supraveghere ProMED (un serviciu global de monitorizare a bolilor infecțioase) de „pneumonie nediagnosticată la copii”.

Experții din domeniul medical știu că apariția noilor tulpini de gripă sau a altor agenți patogeni capabili să declanșeze pandemii începe, de obicei, cu grupuri nediagnosticate de boli respiratorii. Atât SARS, cât și COVID-19 au fost raportate inițial ca tipuri neobișnuite de pneumonie.

Potrivit OMS, oficialii chinezi din domeniul sănătății au furnizat datele solicitate, joi, în timpul unei teleconferințe, iar acestea au arătat o creștere a numărului de consultații în ambulatoriu și a internărilor în spital ale copiilor din cauza pneumoniei cu micoplasmă și a bolilor sezoniere comune (RSV, adenovirus și virusul gripal) începând cu luna octombrie.

Agenția a adăugat că autoritățile chineze au declarat că nu au fost „detectați agenți patogeni neobișnuiți sau noi sau prezentări clinice neobișnuite”. Pe de altă parte, însă, oficialii din China au susținut că această creștere a numărului de pacienți nu a supraîncărcat spitalele din țară, cu toate că imaginile furnizate televiziuni și agenții de presă internaționale arătau cu totul altceva.

În sistemul de supraveghere ProMED, medicii chinezi au raportat că unele spitale au fost „copleșite de copii bolnavi” din cauza unui focar de pneumonie, focar localizat în principal în capitala Beijing, dar și în provincia nord-est Liaoning și în alte zone din China. Simptomele au inclus febră, inflamație pulmonară fără tuse și noduli pulmonari (care, de obicei, sunt semnul unei infecții anterioare), dar nu au fost raportate decese.

Totodată, la un spital din Beijing, mai mulți părinți au declarat la finalul săptămânii trecute, pentru AFP, că micuții lor au avut pneumonie cu Mycoplasma, care este o cauză frecventă a pneumoniei la copii și se tratează cu antibiotice.

Pneumonia cu Mycoplasma a început să fie monitorizată în China abia luna trecută, potrivit OMS. 

Experții se așteptau la o creștere a infecțiilor cu Mycoplasma

Mycoplasma pneumoniae este o bacterie foarte mică ce cauzează o formă de pneumonie bacteriană atipică. De obicei, provoacă o infecție ușoară în piept, dar poate provoca boli care pun viața în pericol, cum ar fi inflamarea creierului.

Spre deosebire de alți agenți patogeni, care au provocat multe îmbolnăviri post-COVID, această bacterie nu a reaparut odată cu încetarea restricțiilor pandemice. Însă, în vară, experți în sănătate avertizau că ar putea apărea o creștere a infecțiilor în timpul lunilor din această iarnă.

Ca și în cazul altor infecții respiratorii, Mycoplasma pneumoniae se transmite atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, creând „picături respiratorii”. Alte persoane se pot infecta dacă inhalează aceste picături, iar locurile aglomerate, cum ar fi școlile și spitalele, sunt medii ideale pentru răspândirea bacteriei. Dar, spre deosebire de gripă sau COVID, la care simptomele apar în câteva zile de la expunere, poate dura până la trei săptămâni înainte să apară simptomele unei infecții cu Mycoplasma pneumoniae. 

Simptomele la adulți sunt similare cu gripa: durere în gât, oboseală, febră și cefalee. De asemenea, pot avea o tuse care se agravează progresiv și care poate dura săptămâni sau chiar luni. La copii, simptomele pot diferi și pot include strănut, nas înfundat sau care curge, respirație șuierătoare, ochi lăcrimați, vărsături și diaree.

Deoarece Organizația Mondială a Sănătății a criticat în mod repetat Beijingul pentru lipsa de transparență în timpul pandemiei de COVID-19, raportul făcut public zilele trecute a declanșat noi speculații în mediul online, utilizatorii rețelelor de socializare temându-se de „un nou virus care vine din China” sau un „nou COVID”.

Subiecte în articol: oms China gripă copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri