Jurnalul.ro Ştiri Observator Mare atenție! Parfumuri și ape de toaletă cu substanțe interzise, periculoase pentru sănătate

Mare atenție! Parfumuri și ape de toaletă cu substanțe interzise, periculoase pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe parfumuri și ape de toaletă de la branduri de renume au fost identificate ca având în compoziție o substanță chimică interzisă, potențial periculoasă pentru sănătate. Aplicația InfoCons pentru protecția consumatorilor a emis o serie de alerte privind aceste produse cosmetice.

Substanța problematică este 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă, cunoscută și sub numele de BMHCA, care este interzisă în produsele cosmetice conform reglementărilor europene. Aceasta poate afecta sistemul reproducător, poate dăuna sănătății fătului și poate provoca sensibilizarea pielii.

Printre produsele semnalate se numără „Lady Million" de la Paco Rabanne, „Magnifique" de la Lancome Paris, „X Hugo X" de la Hugo Boss, „Elite Gentleman Untailored" de la Avon Cosmetics, „Victory League" de la Adidas, „Cheap and Chic" de la Moschino și „Versace pour Homme" de la Versace.

Aceste produse, deși sunt vândute de mărci de lux, nu respectă Regulamentul european privind produsele cosmetice din cauza prezenței BMHCA în compoziția lor.

InfoCons avertizează că produsele identificate în sistemul european de alertă prezintă un risc direct pentru consumatori și pot fi găsite atât în magazine fizice, cât și pe platforme online de vânzare din întreaga Uniune Europeană.

Organizația recomandă consumatorilor să fie atenți și să folosească aplicația pentru a verifica alertele înainte de a achiziționa produse cosmetice.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri