Data alegerilor parlamentare a fost stabilită pentru 6 decembrie, senatorii juriști finalizând dezbaterile pe proiectul de lege privind modificarea legislației electorale. Senatul urmează să dea votul în plen, după care proiectul va fi adoptat și de Camera Deputaților, for decizional. Conform raportului de admitere, în străinătate se va vota tot o singură zi, nu pe parcursul a două zile, așa cum a propus USR, iar în cazul în care, la ora 21.00, în incinta secțiilor de votare se mai află alegători care nu au reușit să-și exercite drepturile electorale, din pricina măsurilor de siguranță anti-COVID, aceștia vor putea vota până la ora 23.59.
Comisia juridică a Senatului a adoptat, ieri, raportul favorabil cu amendamente la proiectul de lege iniţiat de lideri ai PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi privind alegerile din 6 decembrie, cu opt voturi pentru și trei abțineri. Conform amendamentelor admise, doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21.00 dacă în incinta secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. În acest caz, ei pot să îşi exercite dreptul de vot până cel târziu la ora 23.59.
Senatorii juriști au admis și un amendament al lui Șerban Nicolae, prin care s-a revenit asupra unei abrogări de la lege, prevăzută în proiectul inițial, în sensul că, prin derogare de la articolul 18 alineat 3 litera “a”, alineatul 4 şi articolul 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvenţiile acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorităţii Electorale Permanente, se acordă pe baza numărului total de parlamentari înscrişi în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020. Guvernul este obligat ca, în termen de 5 zile, să modifice HG 752/2020, pentru elaborarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
Comisia a admis și un amendament al Autorității Electorale Permanente, în sensul în care completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi cu reprezentantul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor se face în ordinea numărului cumulat de mandate obţinute la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor”.
USR a rămas, din nou, cu buza umflată
Asemenea intenției pentru alegerile locale, și la alegerile generale, USR a venit cu amendamente care să prevadă că votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica, însă, în străinătate, votarea să se poată desfăşura şi pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării. USR propunea că, în străinătate, în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00. Surse din partidul condus de Dan Barna arată că aceste amendamente vor fi reintroduse la Camera Deputaților, pentru a fi supuse la vot.
Un alt amendament respins, de această dată aparținând UDMR, se referă la faptul că formațiunile candidate sau candidații independenți să poată opta să întocmească şi să depună pe suport hârtie sau electronic, în condiţiile legii, dosare de candidatură, iar listele de susţinători pot fi semnate şi depuse şi electronic.
Tot ieri, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a desemnat, prin tragere la sorți, cei patru judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central aferent alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Aceștia sunt Mari Ilie, de la Secţia I civilă, Diana Manole, de la Secţia a II-a civilă, Andreea Marchidan, de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, și Anca Mădălina Alexandrescu, de la Secţia penală.
Modidicarea legislației electorale pentru alegerile generale, trecută cu viteză prin Parlament. Și Înalta Curte și-a desemnat, ieri, reprezentanții pentru BEC