Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul României a votat moțiunea de cenzură. Este oficial. Guvernul Cîțu intră în istorie

Parlamentul României a votat moțiunea de cenzură. Este oficial. Guvernul Cîțu intră în istorie

Guvernul Cîțu a picat cu 281 de voturi în favoarea moțiunii de cenzură, deși era nevoie de numai 234 de voturi. Șii-au dat acordul senatori și deputați de la PSD, USR și AUR.

Actuala moțiune a obținut cele mai multe voturi din Parlamentul României, după decembrie 1989.

Joi ar putea fi consultări la Palatul Cotroceni pe tema formării noului Guvern. Președintele României, Klaus Iohannis, este așteptat să convoace la consultări partidele parlamentare.

UPDATE 5 Guvernul Cîțu a fost demis. 234 de parlamentari PSD, USR și AUR au votat deja pentru moțiunea de cenzură. Este numărul minim necesar pentru demiterea cabinetului. Procesul de votare nu s-a încheiat, iar cele trei partide au împreună 280 de parlamentari.

UPDATE 4 Vicepreședintele USR Dan Barna i-a spus, în Parlament, premierului că ar fi putut fi un adevărat Superman, dar că a ales să fie „un oarecare banal Florin Cîțu”. „Ați fi putut fi premierul reformator de care țara aceasta are disperată nevoie, dar ați preferat rolul de frânarul programului de guvernare. Ați fi putut fi eroul luptei cu pandemia, dar ați preferat această iresponsabilitate relaxată în care ați explicat că valul patru nu ne privește pe noi. Ați sacrificat cinic stabilitatea politică pentru o mână de voturi în partidul dvs”, i-a spus premierului Dan Barna.

UPDATE 3 Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut declarații de la tribuna Parlamentului cu ocazia moțiunii de cenzură. 

„Mă uit la domnul Barna. Aveți șansa astăzi să vă spălați păcatele. Votați la vedere moțiunea PSD. Trebuie să trimitem acasă acest Guvern, trebuie să salvăm România de un Guvern care a devenit un pericol. Azi, moțiunea PSD va trece cu un scor istoric. Florine, Superman, zboară acasă”, a conchis Ciolacu.

UPDATE 2 Dacă acest guvern va pica azi în Parlament vom face altul, tot în jurul valorilor liberale, spune Florin Cîțu la dezbaterea moțiunii de cenzură. El susține că liberalii „rămân în picioare, luptă până la capăt și nu dezertează”.

„PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. Și nouă ne-ar fi ușor să trecem în opoziție în această perioadă dificilă, plină de incertitudini și crize mondiale de creșteri globale ale prețurilor. Nu o facem însă. Rămânem în picioare, luptăm până la capăt, nu dezertăm. Nu suntem lași. Am fost votați să dezvoltăm România și asta vom face, indiferent de cât s-ar opune Ciolacu, tovarășul cu spirala (Dacian Cioloș n.r.) și căpitanul extremiștilor”, spune Florin Cîțu.

Cîțu afirmă că PNL va continua guvernarea.

„Dacă acest guvern va pica azi în Parlament vom face altul, tot în jurul valorilor liberale. Nu voi permite ca România să ajungă sub controlul stângii corupte, a reformiștilor de fațadă sau a extremiștilor anti-vacciniști și anti-europeni”, conchide Cîțu.

UPDATE 1 Premierul Florin Cîțu a făcut declarații, imediat după ce Lucian Romașcanu a citit textul moțiunii de cenzură.

„Sunt dezamăgit USR joacă alba-neagra cu guvernarea. Vrea să vină la guvernare cu un premier mai indulgent.

Dragi români, vă cer scuze că am crezut în USR”

Stire intiala Ședința Parlamentului în care este dezbătută moțiunea de cenzură a început. În plen sunt prezenți 379 senatori și deputați. Ședința este condusă de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Pentru demiterea guvernului sunt necesare 234 de voturi. PSD, USR și AUR au 280 de parlamentari.

Din totalul de 466 de parlamentari, și-au anunțat prezența 379 senatori și deputați.

Ședința a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor pandemiei de COVID 19, solicitat de senatorul PSD Lucian Romașcanu.

PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”.

Mediafax

Subiecte în articol: motiune de cenzura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri