Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidul pentru Idei dă peste cap alegerile locale din Medgidia

Partidul pentru Idei dă peste cap alegerile locale din Medgidia

de Adrian Stoica    |   

Biroul Electoral Central (BEC) a decis anularea alegerilor locale din oraşul Medgidia, judeţul Constanţa, şi repetarea scrutinului electoral pe 28 februarie. Decizia BEC a fost luată după ce s-a constatat fraudarea alegerilor prin neincluderea unui candidat pe buletinele de vot. Cererea de anulare a fost formulată de organizaţia locală a Partidului pentru Proiecte şi Idei de Interes Local.

Candidatul Partidului pentru Proiecte şi Idei de Interes Local la funcţia de primar al oraşului Medgidia, dar şi pe lista de consilieri locali, a fost Romulus Aurelian Vasilescu, care este şi preşedintele partidului. Deşi înscrierea sa în cursa electorală s-a făcut conform legii, numele său nu s-a mai regăsit pe buletinul de vot la scrutinul electoral din 27 septembrie 2020.

 

Primarul Vrabie, trimis în judecată

În urma alegerilor locale desfăşurate în toamna anului trecut, în oraşul Medgidia a fost ales primar Valentin Vrabie, din partea PNL. El a îndeplinit această funcţie şi în perioada 2016-2020, iar pentru prestaţia sa în această calitate a fost trimis în judecată pentru fals inte - lectual, dosarul fiind înaintat de procurori la Judecătoria Medgidia, fiind, de asemenea, cercetat de procu - rori şi în alte dosare. La sfârşitul anului trecut, judecătorul de cameră preliminară a analizat probele depuse la dosar și a stabilit că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru începerea cercetării judecătore ști. Pe lângă acest dosar af lat pe rol, primarul Vrabie mai este cercetat de procurori şi în alte cauze.

 

Curtea de Conturi descoperă mari nereguli

Pe 25 mai 2020, Curtea de Conturi emitea un raport privind controlul efectuat la Primăria Medgidia, în perioada 26 martie - 25 mai 2020. Inspec - torii Curții scoteau la lumină foarte multe nereguli, pornind de la salarizarea unor persoane, acordarea drepturilor de hrană, dar şi legate de organizarea instituţiei, cum ar fi lipsa departamentului de audit. De asemenea, Curtea a constatat că primăria a angajat cheltuirea ilegală pentru mai multe activități trecute la protocol. Una dintre acestea, în valoare de 233.240 de lei, a fost pentru organizarea Revelionului din 2020. Nereguli foarte mari au fost descoperite şi la Clubul Sportiv Medgidia, inclusiv faptul că în contabilitatea sa există o pauză de doi ani.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri