Jurnalul.ro Timp liber Când cade Paștele în 2023?

Când cade Paștele în 2023?

de Anastasia Paul    |   

Cea mai importantă sărbătoare creștină nu are o dată fixă, aceasta variind de la an la an. Astfel că Paștele ortodox se sărbătorește pe 16 aprilie 2023. 

Paștele semnifică Învierea Domnului Isus Cristos, la trei zile după ce a fost răstignit pe cruce, în Vinerea Mare. Denumirea provine din termenul ebraic Pesah, sărbătoarea libertății. De obicei, Paștele catolic are loc înainte cu o săptămână,iar acum va fi pe 9 aprilie. 

Totodată, postul Paștelui este cel mai lung și mai dur post din an întins pe o perioadă de circa 6 săptămâni. Se sfârșește cu Săptămâna Patimilor, care începe cu Duminica Floriilor, simbol al intrării lui Isus Cristos în Ierusalim, și se sfârșește cu Sâmbăta Mare. Este perioada când sunt comemorate patimile lui Cristos, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare. 

În această perioadă este interzis consumul de produse animale, precum carne, lapte, brânză, ouă dar cea mai importantă este curățarea spirituală, spovedania, iertarea, viața în pace și liniște cu cei din jurul nostru.

Iată când va fi Paștele ortodox în următorii ani:

16 aprilie 2023

5 mai 2024

20 aprilie 2025

12 aprilie 2026

2 mai 2027

Zile libere de Paște

Angajații români vor avea 15 zile libere în 2023, potrivit Codului Muncii, însă doar 12 sunt în timpul săptămânii. Cu ocazia Paștelui, vor fi libere zilele de 14 aprilie, în Vinerea Mare, precum și prima și a doua zi de Paște, 16-17 aprilie. Însă Paștele are loc mereu duminica, astfel încât doar ziua de 17 aprilie este lucrătoare. 

Iată zilele libere în 2023:

1 şi 2 ianuarie - Anul Nou (duminică, luni);

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române (marţi);

14 aprilie - Vinerea Mare;

16 şi 17 aprilie - prima şi a doua zi a Paştelui ortodox (duminică, luni);

1 mai - Ziua Muncii (luni);

1 iunie - Ziua Copilului (joi);

4 şi 5 iunie - prima şi a doua zi de Rusalii (duminică, luni);

15 august - Adormirea Maicii Domnului (marţi);

30 noiembrie - Sfântul Andrei (joi);

1 decembrie - Ziua Naţională a României (vineri);

25 şi 26 decembrie - prima şi a doua zi de Crăciun (luni, marţi).

 

Subiecte în articol: paste 2023 paste 2023
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri