Papa Francisc va oficia liturghia de Paşte şi va citi tradiţionalul mesaj şi binecuvântare ''Urbi et Orbi'' de la balconul central al pieţei Sfântul Petru.
Suveranul pontif, care se confruntă cu probleme de mobilitate şi respiratorii, a părut într-o formă bună săptămâna aceasta şi a sosit la bazilica Sfântul Petru într-un scaun cu rotile pentru a se alătura cardinalilor şi episcopilor la slujba comemorării Patimilor Domnului din Vinerea Mare.
În anii anteriori, papa Francisc se prosterna pe podeaua din marmură a bazilicii, dar condiţia sa fizică nu-i mai permite să facă acest gest. În schimb, s-a rugat în tăcere din scaunul său cu rotile în faţa altarului.
Slujba Patimilor Domnului include recitarea unor psalmi în latină care rememorează evenimentele de la arestarea lui Iisus până la punerea Sa în mormânt şi e una dintre puţinele slujbe în timpul căreia papa nu citeşte o predică, care este rostită de predicatorul casei pontificale.
Papa Francisc a scris personal meditaţiile din acest an, o premieră în cei 11 ani de pontificat. Includ rugăciuni pentru umilinţă şi iertare ca răspuns la acte ale răului, precum şi rugăciuni pentru creştinii persecutaţi şi victime ale războiului.
Papa Francisc, care a militat ca Biserica să devină mai puţin dominată de bărbaţi, a lăudat femeile care l-au ajutat pe Iisus în timp ce-şi ducea crucea şi a pledat pentru ''acele (femei) care în zilele noastre sunt exploatate şi îndură nedreptăţi şi umilinţe''.
Într-un nou gest care pune accentul pe femei, papa Francisc a îndeplinit joi ritualul spălării picioarelor, care reaminteşte de gestul de smerenie al lui Iisus faţă de apostolii săi la Cina cea de Taină, într-o închisoare pentru femei din Roma.
Papa Francisc a prezidat slujba din Noaptea Sfântă în orașul Vaticanului. Este victoria vieții asupra morții, triumful luminii asupra tenebrelor, renașterea speranței. Este puterea Paștelui. „Și Domnul Dumnezeul Imposibilului, care a rostogolit piatra mormântului, a început a ne deschide ușile mormintelor pentru că speranța nu s-a sfârșit și nu se va sfârși”.
Papa Francisc a intrat apoi în Basilica San Pietro, așezat într-un scaun cu rotile, unde a fost așteptat de peste 6.000 de credincioşi, ca să oficieze Celebrarea Paștelui. „Christos este Paștele nostru, este Cel cu care am trecut din întuneric în lumină, Cel care ne-a salvat din păcat și de la moarte, îndrumându-ne către iertare și viața eternă. Nicio piatră a unui mormânt nu poate să închidă bucuria de a trăi, nimic nu poate duce omul către disperare”.
Să înălțăm privirea către Christos pentru că el a traversat cu putere viața divină pentru fiecare dintre noi. A deschis pentru fiecare o pagină nouă. Din acel moment în care ne-a întins o mână, nicio durere nu mai poate să ne rănească, nicio înfrângere, nicio suferinţă, nici moartea măcar nu mai poate să aresteze drumul nostru către viață. Noi ne-am dat un nou sens acestei istorii, un sens pe care noi îl chemăm Dumnezeu... pentru că mormântul care era gol a arătat cât este de viu.
Papa este Paștele nostru, Cel care ne face să transformăm întunericul în lumină, care ne-a salvat de păcat și de moarte, atrăgându-ne în Imperiul Luminii, al iertării, al vieții eterne.
Simbolul crucii
Timp de secole crucea a fost recunoscută drept simbol universal al suferinţei şi al morţii. Pentru creştini ea este elementul central ce le aminteşte de iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de omenire, manifestată prin viaţa şi moartea lui Christos. Toate Evangheliile afirmă că Christos a murit într-o vineri, ziua pregătirii pentru sabat.
Crucea purtată în spate de Christ reprezintă laicitatea “oarbă” care vrea să sufoce credinţa, dar şi fundamentalismul violent.
Urmează prima cădere. Christos se clatină apoi cade. Este lumea de astăzi care nu duce greutatea, care nu merge înainte şi care se opreşte.
Drumul Crucii. Întâlnirea lui Christos cu Mama sa. Se naşte o rugăciune pentru familie. Este simbolul omului care îşi acceptă crucea pentru că ea “poate să te fixeze în scaun, dar nu te împiedică să visezi, poate să-ţi apese sufletul, dar nu îţi fură libertatea”.
Drumul Crucii de la Colosseum
Cea de a doua cădere. Christos se înalţă. Întâlneşte femeile de-a lungul Viei Dolorosa şi rugăciunea continuă pentru a reflecta demnitatea lor. “Lumea e plină de mame chinuite”, de “femei lovite de discriminări, de nedreptăţi şi suferinţă”.
A treia cădere şi Christos spune rugăciunea despre o biserică, “opresată de greutatea crucii divizării” şi creştinii sunt chemaţi să se ridice şi să înainteze pe un drum al unităţii.
Christos dezbrăcat simbolizează gândul “la fiii Bisericii Orientale” supuşi unor diverse dificultăţi, precum persecuţia şi emigraţia, pentru care este invocat “curajul de a rămâne în Ţările lor şi a comunica Vestea cea Bună”.
Apoi se aud loviturile de ciocan bătându-l în cuie pe Christos pe cruce. Fiecare lovitură este ca o bătaie de inimă. Urmează rugăciunea pentru tineri, victime ale drogurilor, ale băuturii şi ale perversiunilor. Dar este cineva care şi-a dat viaţa pentru ei.
Cea de a 12-a oprire marchează momentul ţipătului, abandonului şi al morţii. Christos a căzut de pe Cruce în braţele Mamei Sale. Invocaţia pentru pace pentru Ţările în război, pentru Orientul Mijlociu, pentru “a recupera splendoarea vocaţiei din sânul civilizaţiei”. La sfârşit, Mormântul. Rugăciunea este pentru cel care caută sensul vieţii. Dar şi pentru cei care au pierdut speranţa, pentru că “nu te poţi sprijini pe o viaţă lipsită de frumuseţe şi de semnificaţie”.
Timp de trei ore înainte de moartea lui Christos se spune că pământul a fost în întuneric. Acest lucru evocă profeţiile din Noul Testament, în care Ziua Judecăţii este marcată de un întuneric brusc, ce se va coborî în miezul zilei. Scena descrisă imediat după moartea lui Christos surprinde reacţii rituale şi cosmice. Mesajul este clar. Moartea lui a răsturnat vechea ordine. Deoarece moartea lui Iisus a avut loc într-o vineri, discipolii săi erau obligaţi să-l îngroape înainte de începutul sabatului, la apusul soarelui. Se spune că în acel moment Iosif din Arimateea merge la Pilat pentru a-l întreba dacă poate lua trupul Lui de pe cruce. Trupul lui Christos este mai întâi înfăşurat într-un giulgiu, îmbălsămat, apoi pus într-un mormând nou săpat într-o stâncă. Pământul era acoperit de maci roşii, iar în zidul de piatră exterior se săpaseră morminte.
Un grup de femei urmăreşte cu atenţie locul şi detaliile punerii lui în mormânt, apoi, conform lui Luca, pleacă să pregătească miresme cu care să-i ungă trupul. Numele acestor femei sunt altele în fiecare relatare, dar singurul personaj constant menţionat în toate cele patru Evanghelii este Maria Magdalena. Femeile se întorc la mormânt pentru a săvârşi ungerea rituală a trupului. Ele găsesc piatra dată la o parte şi doi îngeri care trimit un mesaj, amintind că aşa se va întâmpla. Învierea propriu-zisă nu este descrisă. Numele Mariei Magdalena apare în toate menţionările femeilor care duc vestea cea bună a Învierii lui Christos celorlalţi discipoli.
Petrecută la trei zile după Crucificare, Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii. Mii de credincioşi se vor aduna sâmbătă noapte în Piaţa Sfântul Petru din Roma pentru a celebra Paştele Catolic.
Vechi ritualuri şi procesiuni în Italia şi Spania
Un Paşte deosebit şi de neuitat poate fi celebrat în Sardinia. Sute de mii de lumânări luminează procesiunea de-a lungul străzilor în anticul burg Castelsardo, cocoţat în vârful unei coline, ce are la picioare marea, aflat în provincia Sassari. Oameni îmbrăcaţi în veşminte albe, cu capul acoperit de glugi prin care se întrevăd numai ochii, poartă în mâini “misterele”, obiecte semnificând Calvarul, Flagelarea, Crucificarea lui Christos. Din când în când, se opresc şi intonează un imn sacru. Se respiră o emoţie intensă, un aer de mister şi de pasiune, atât de profund încât emoţionează credincioşii.
Această sărbătoare, intitulată „Lunisanti”, are loc în perioada Săptămânii Sfinte. Reprezentaţia sacră începe în zorii zilei în biserica Santa Maria, construită din roci în 1102. Doisprezece fraţi, numiţi Apostoli, se divid în trei coruri de câte patru membri: “Il Miserere”, având ca simbol un “Ecce Homo”, statuetă în lemn policromă de la 1500, purtată în procesiune, “Strabat Mater” şi “Lu Iesu”. Bărbaţii poartă “misterele”: o mănuşă, funia, un lanţ, coroana de spini, crucea, scara, ciocanul, o lance şi un burete, amintind de Patimile Mântuitorului. Călugării ies în procesiune pe străzile de lângă castel intonând imnuri sacre. Procesiunile încep în sâmbăta dinaintea Floriilor, când Christos pe Cruce este transportat de la Biserica Sfânta Maria în Catedrală şi acoperit cu un văl negru, ce va fi ridicat în timpul evoluţiei solistice “Tibi soli”.
O ceremonie solemnă s-a desfășurat în Vinerea Mare, când credincioşii, pornind de la Catedrală, au intrat în Biserică, unde Crucifixul pus pe podea simbolizează Punerea în Mormânt. Urmează Sâmbăta Paştelui, când se sfinţesc apa, cerul şi focul, iar la miezul nopţii se anunţă Învierea cu tradiţionala formulă “Christos a înviat!”.
Când în secolul al XVI-lea a fost introdus cântecul gregorian, Castelsardo era o mânăstire care refuza inovaţia. Şi astăzi, aici, se cântă într-o manieră pre-gregoriană. Analog tradiţiei din Siviglia este şi folosirea glugilor care oferă personajului un aspect mai dramatic al penitenţei şi aminteşte de felul în care se îmbrăcau în timpul Inchiziţiei protagoniştii execuţiei capitale, “autodafe”, şi aceasta deoarece Castelsardo era un important sediu al Inchiziţiei, aşa cum reiese din documentele “Muzeului Episcopiei”. Părăsind burgul, cortegiul ajunge, după 8 kilometri, la picioarele colinei, în mânăstirea medievală Santa Maria di Tergu. Unul după altul, apostolii care simbolizează misterele îngenunchează şi sărută podeaua. Apoi misterele sunt aşezate la baza altarului şi episcopul diocezei celebrează o slujbă solemnă, acompaniată de cele trei coruri.
Sfârşitul slujbei schimbă atmosfera. Călugării şi credincioşii ies pe câmpiile care înconjoară cetatea şi începe o somptuoasă sărbătoare campestră, cu o masă bogată, cu diferite specialităţi din peşte şi miel. Procesiunea, care începuse de dimineaţă, lasă loc bucuriei de a fi împreună.
Pentru Săptămâna Sfântă, la Madrid intră în scenă un grandios spectacol sacru, cu 14 procesiuni. Între lumini, muzici sacre şi tradiţii medievale se leagă în câteva zile 14 procesiuni numite “Cofradias” sau “Henrmandades”, confraternităţi religioase. În Vinerea Sfântă, între cele 6 procesiuni, cea mai importantă este cea a “Madonei celor şapte dureri”, una dintre cele mai vechi din Spania, care există din 1495, când procesiunea pleacă de la “Santa Cruz”, pe bulevardul Atocha. Cea mai aşteptată este “Procesione Del Silenzio”, care porneşte de la Biserica “Cristo de la Fe”, când bărbaţi, înveşmântaţi în haine albe până în pământ, cu glugi pe cap, trec pe străzi într-o linişte în care răsună numai paşii. Sâmbăta Sfântă se termină cu Duminica Paştelui, când are loc “Tamborrada”, o sărbătoare veselă cu instrumente de percuţie, ce se desfăşoară în Piaţa Mayor. De aici începe, de altfel, şi procesiunea de Înviere şi continuă pe un itinerar cu numeroase bătăi de tobă şi cântece religioase.
În Malaga, „Tronul lui Christos din Nazaret”, ce cântăreşte 3.000 de kilograme, este purtat de 210 bărbaţi. În fiecare an, actorul Antonio Banderas este unul dintre ei.