Anunțul a fost făcut de senatorul Clement Sava, vicelider al Grupului PACE – Întâi România, printr-un mesaj publicat pe Facebook.
„Singura formulă de ieșire din criză”
Potrivit senatorului, în contextul negocierilor dificile pentru formarea unui nou Guvern și al blocajului politic, desemnarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române în funcția de premier ar reprezenta soluția care ar putea aduna sprijinul tuturor partidelor parlamentare.
„Singura propunere de prim-ministru care ar asigura în acest moment de criză politică o majoritate solidă în Parlamentul României este Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, afirmă Clement Sava.
Acesta susține că îl îndeamnă pe președintele Nicușor Dan să îl desemneze pe Patriarhul Daniel în funcția de prim-ministru, argumentând că este „singura formulă de ieșire din criză și de depășire a blocajului politic și instituțional”.
De ce consideră PACE că Patriarhul Daniel ar obține majoritatea
În mesajul său, senatorul susține că Patriarhul Daniel ar putea primi voturile tuturor marilor formațiuni politice.
Potrivit acestuia, PSD ar susține candidatura datorită relației tradiționale cu Biserica, PNL nu s-ar opune unei astfel de propuneri, partidele suveraniste ar vota în favoarea ei deoarece promovează valorile religioase, iar chiar și USR ar putea acorda sprijin, invocând participarea liderilor formațiunii la ceremonia de sfințire a picturii Catedralei Mântuirii Neamului, din octombrie 2025.
Senatorul afirmă, de asemenea, că Patriarhul Daniel este „cel mai bun administrator de instituție națională la această oră”, indicând drept argument finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului.
Invocă precedentul Patriarhului Miron Cristea
Pentru a-și susține propunerea, Clement Sava amintește că România a mai avut un patriarh în funcția de prim-ministru.
Este vorba despre Patriarhul Miron Cristea, care a condus Guvernul României în perioada 1938–1939, în timpul domniei regelui Carol al II-lea.
„Avem un precedent istoric care ne arată că, în vremuri de criză, Biserica poate și trebuie să se implice în viața cetății, nu pentru a face politică, ci pentru a salva țara de la distrugere”, afirmă senatorul PACE.
O propunere fără efecte juridice în acest moment
Deocamdată, propunerea lansată de Grupul parlamentar PACE – Întâi România reprezintă o poziție politică exprimată public și nu are efecte juridice sau instituționale.
Constituțional, desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru este atribuția președintelui României, care poartă consultări cu partidele parlamentare înainte de nominalizarea unei persoane pentru formarea Guvernului.
Rămâne de văzut dacă această propunere va genera reacții din partea celorlalte formațiuni politice sau a Patriarhiei Române, care, până în acest moment, nu a transmis un punct de vedere oficial.