Jurnalul.ro Ştiri Social Patronul Lactate Brădet spune că analizele din Germania au arătat că brânza produsă în fabrică este bună pentru consum

Patronul Lactate Brădet spune că analizele din Germania au arătat că brânza produsă în fabrică este bună pentru consum

Proprietarul fabricii Lactate Brădet din comuna argeşeană Brăduleţ, Marius Badea, a acuzat, miercuri, autorităţile că au denigrat compania şi susţine, în apărarea companiei sale, că analizele efectuate în Germania au arătat că produsele fabricii sunt bune pentru consum.

Declaraţiile vin după ce analizele prelevate de autorităţi de la unii dintre muncitorii din fabrică au arătat că mai mulţi angajaţi ai fabricii Lactate Brădet sunt infectaţi cu E.coli,.

"Colaboratorii noştri din Germania şi din Italia au făcut analize din probele pe care le aveau la vânzare, luate din rafturi. (...)  Rezultatele sunt toate negative. Renumita brânză care a fost găsită cu probleme în magazin a avut contraprobă la noi la fabrică şi a fost trimisă la expertiză în Germania”, a d spus Badea, într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti.

"Poate asta este una dintre cele mai solide şi mai bune probe pe care le putem da astăzi, că acea brânzică care a plecat la magazin cu contraproba care a fost la noi în fabrică este nagativă. Deci trebuie căutat unde s-a infectat şi ce s-a întâmplat", a completat el. 

Badea a prezentat în cadrul conferinţei o mostră de brânză Brădet cu 14% grăsime, care a fost făcută special pentru magazinul respectiv, din lotul 2322, cel care a fost incriminat.

„Probabil o să fiu condamnat pentru asta. Dar atâta timp cât în această perioadă autorităţile nu au făcut decât să ne denigreze cu fel şi fel de comunicate care nu erau adevărate şi nu respectă deontologia profesională a lor, mi-am permis şi mi-am asumat acest risc", a mai spus Badea. 

Bacteria E-coli a fost depistată în probele recoltate de la mai mulţi angajaţi ai Lactate Brădet, potrivit ransmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş către Ministerul Sănătăţii şi Instituţia Prefectului Argeş.

Patronul Lactate Brădet susţine că toţi angajaţii săi au fost şcoliţi, au făcut cursuri de absolvire cu formatori specializaţi.

Subiecte în articol: bradet lactate bradet marius badea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri