Nici în comediile mute nu a existat rolul în care l-a distribuit Klaus Iohannis pe Florin Cîțu. Practic, omul a fost pus să se așeze la masă cu dușmanii și să-și tragă singur scaunul de sub el. De fapt, sintetizându-i cariera politică, Cîțu a debutat cu un hohot de râs - când a fugit din Parlament pentru a nu ajunge premier, și așa și pare să iasă din scenă, zilele acestea. Simetrie rară, într-o țară în care toate se întâmplă alandala.
Cuvântul liberal al lunii noiembrie este „flexibilizare”, folosit ca eufemism pentru agățarea de Guvern. De aici vine și marea frustrare a lui Cîțu, pentru că totul s-a flexibilizat la PNL în acest scop nobil, inclusiv transformarea Ciumei în mumă, mai puțin mesajul din deal: Florine, pa!
Uluitor cât de perisabil a ajuns un președinte PNL. Cât de repede s-a trezit Cîțu ca Orban la Cluj: singur, în primul rând, cu toți Rareș Bogdanii suiți pe scenă și jucând după cum le cântă Iohannis. Omul politic Florin Cîțu are soarta voinicului din poveste, care creștea într-o zi cât alții în zece ani și într-o săptămână a murit. Măcar Orban a apucat o viață în politică, până în ziua în care s-a întors înțepat și a zis: Și tu, Nelule?
Dar, oricâte mirări am avut de la Marea Adunare de la Romexpo încoace, mai e loc de una majoră. Ziua în care Klaus Iohannis va spune la ora 18, cu steagurile în spate, „PeNeLe”.