Jurnalul.ro Cultură Teatru Premieră: PerforMaFrance, un poe-dans marca Gigi Căciuleanu, dedicat Francofoniei, organizat la Atena cu sprijinul Institutului Cultural Român

Premieră: PerforMaFrance, un poe-dans marca Gigi Căciuleanu, dedicat Francofoniei, organizat la Atena cu sprijinul Institutului Cultural Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

Coregraful, dansatorul și poetul româno-francez Gigi Căciuleanu prezintă, în premieră, PerforMaFrance, un spectacol-performance sau poe-dans prin care își spune povestea nu doar prin mișcări, ci și prin cuvinte și desene. Evenimentul va fi prezentat publicului din Grecia vineri, 10 martie 2023, ora 19:30, la Institutul Francez din Atena, în Auditorium Theo Angelopoulos. Proiectul este dedicat aniversării a 30 de ani de apartenență a României la Organizația Internațională a Francofoniei/OIF și Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie) și este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ambasada României în Grecia și Institutul Francez din Atena.

Poe-dansul a fost special conceput de Gigi Căciuleanu – distins cu Premiul GADIF/Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor de Limbă Franceză din România –  în contextul aniversării Zilei Francofoniei, și va fi urmat de prezentarea volumului în limba franceză Gigi Căciuleanu –  L’HommeDanse, semnat de dr. Ludmila Patlanjoglu, profesor universitar, teatrolog, istoric, critic de teatru. Proiect al Editurii Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cartea-album Gigi Căciuleanu –  OmulDans în trei versiuni – română, franceză, engleză – a apărut în anul 2018 și a fost promovată, cu sprijinul ICR, în cadrul unor manifestări teatrale prestigioase. La finalul evenimentului, coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu și teatrologul Ludmila Patlanjoglu vor oferi autografe.

 

PerformMaFrance este o producție a Fundației Art Production & Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul JTI. Designul luminilor și sunetul sunt asigurate de Tudor Mareș, iar regia este semnată de Valerian Mareș.

 

„Vorbirea, Gândirea, Scrierea, Mișcarea fiind legate și dependente una de cealaltă, mai mult ca sigur că dansul meu ar fi fost altul dacă aș fi optat să trăiesc altfel decât pe limba lui Voltaire, Descartes, La Bruyère, Molière, Verlaine, Prévert, dar și a lui Cioran, Ionesco, Eliade, Enescu... Născut în „Micul Paris”, am vorbit franceza de mic copil – limba internațională a baletului fiind franceza – și, în mod paradoxal, acest lucru mi-a influențat felul de a gândi chiar si în limba maternă. De unde atașamentul meu pentru Francofonie. Foarte tânăr, în timpul unei escale în drumul de exil spre Statele Unite, am descoperit Parisul și, renunțând la „visul american”, am hotărât dintr-un impuls (al inimii!) să mă stabilesc în Franța, devenită de acum înainte a doua mea patrie. Am simțit imediat că am găsit acolo terenul potrivit pentru a exista ca artist. Parafrazând-o pe Joséphine Baker, care a intrat recent în Panteonul parizian, aș putea să cânt „Am două iubiri, România și Franța”. Doar că în loc să o cânt, o fac dansând, coregrafiind, desenând și scriind. Sunt mândru că figurez, la începutul capitolului, la litera C, în Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franța”, spune Gigi Căciuleanu.

 

Mai multe informații

 

Protagonist şi creator al unor capodopere scenice, conducător al mai multor companii de dans, Gigi Căciuleanu este o voce originală a dansului contemporan, apreciat de nume ilustre precum Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Pierre Cardin sau Ioan Holender. Cu peste 250 de coregrafii la activ, coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu a fost decorat, în Franța, cu Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres” (1984) și, în România, cu Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler (2002). A colaborat, de-a lungul anilor, cu artişti faimoşi din lumea dansului şi a muzicii: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse, Miriam Răducanu și alții.

 

Născut la București, într-o familie de refugiaţi basarabeni, Gigi Căciuleanu începe să danseze la vârsta de 4 ani. La 9 ani este admis la Liceul de Coregrafie, unde, la 14 ani, descoperă dansul contemporan, având-o ca profesoară pe Miriam Răducanu. Imediat după absolvire, este admis în trupa de balet a Operei din București, fiind promovat solist în același an. Este trimis la Moscova, unde urmează un curs de specializare la Teatrul Bolșoi. În timp ce își continuă drumul în dansul contemporan, participă la seria de spectacole devenite cult Nocturnele 9 ½, create de Miriam Răducanu, prezentate în cadrul unor festivaluri internaționale. Este premiat la Varna (1970), Köln (1971, 1972), iar în 1973, după ce obține azil politic în Franța, este angajat de celebra Pina Bausch ca profesor invitat și coregraf pentru compania sa, Folkwang Ballet, din Essen-Werden. Ulterior, se stabilește în Franța și fondează, cu sprijinul maestrei Rosella Hightower, „Le Studio de Danse Contemporaine” pe lângă „Grand Théâtre de Nancy”, cu care câștigă premiul I la Concursul Coregrafic Internațional de la Paris/Bagnolet, în urma căruia este numit director al baletului la Grand Théâtre de Nancy și „danseur étoile” al trupei. Inaugurează Festivalul „Danse dans la rue” din Aix-en-Provence și „Întâlnirile Coregrafice” la „Abbaye des Prémontrés” din Pont-à-Mousson. Este membru fondator al Consiliului Internațional de Dans (CID) în cadrul UNESCO. În 1977, compania de dans pe care o conduce la Nancy împreună cu Dan Mastacan devine „Les Ballets de Nancy”, având-o ca „danseuse étoile” pe Ruxandra Racovitza. Între 1978 și 1993, creează și conduce, tot alături de Dan Mastacan, „le Théâtre Chorégraphique” la Rennes în Bretania – unul din primele centre coregrafice naționale franceze. În 1994, fondează la Paris, cu sprijinul Ministerului Culturii, compania care îi poartă numele, alături de care merge în turnee pe scenele franceze și internaționale. În perioada 2001-2012, fără a renunța la activitatea sa din Franța, este director artistic al Baletului Național din Chile (EL BANCH), fiind totodată invitat să coregrafieze pentru numeroase companii internaționale (Torino, Montevideo, Tel-Aviv, São Paulo...). În 2005, înființează la București Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul și sub egida Fundației Art Production. În 2019, 2020 și 2021 a fost directorul Galei Tânărului Actor „Hop”. Semnează texte poetice (în franceză, română și adesea în spaniolă, sau engleză, italiană, rusă), fiind autorul volumelor de poezii și desene Paroles – Cailloux și Nom de nom d’un p’tit bon nom, publicate recent la Paris.

 

A fost distins, printre altele, cu Premiul pentru cel mai bun coregraf internațional, acordat de Cercul Criticilor de Artă din Chile (2003), Premiul de Excelență al Operelor Naționale Române, Iași (2014), Premiul de excelență UNITER (2016), Premiul GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor de Limbă Franceză din România – „pentru contribuția sa eminentă la scena artistică a lumii francofone și promovarea valorilor francofone în România” (2017), Premiul Centrului Național de Dans București „pentru contribuția la construcția dansului contemporan” (2019), „Distincție culturală” al Academiei Române pentru spectacolul Miroirs la Bruxelles (2020). Din 2014, o stea cu numele său figurează pe „Walk of Fame” de la Sibiu, gravată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru.

 

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog și critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș, președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, secția română – Teatrologie.  A fost director al Festivalului Naţional de Teatru „I. L. Caragiale“ – ediţiile 2002 și 2003. Este autoare a volumelor La vie en rose cu Clody Bertola, Humanitas (Premiul Criticii, 1997); Regele Scamator Ştefan Iordache, Nemira (Premiul UNITER, 2004); Gigi Căciuleanu – OmulDans, ICR & Nemira (trei volume, în limbile română, engleză și franceză). A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler“, acordat de Preşedinţia României, şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2010).

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri