Jurnalul.ro Ştiri Politică Plenul Parlamentului a adoptat articolele proiectului bugetului de stat pe 2019

Plenul Parlamentului a adoptat articolele proiectului bugetului de stat pe 2019

Plenul Parlamentului a adoptat, joi, articolele proiectului bugetului de stat pe 2019, iar deputaţii şi senatorii au început dezbaterile pe anexele proiectului care cuprind bugetele principalilor ordonatori de credite.
Au fost acceptate doar amendamentele admise de comisiile de buget-finanţe.
Astfel, unul dintre amendamentele adoptate modifică sumele din taxa pe valoarea adăugată care se alocă pentru bugetele locale.
"Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 14.792,0 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care: 938,8 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor; 1.665,0 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti; 11.409,6 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor", prevede textul adoptat.
În anul 2019, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se repartizează începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, partea I, a prezentei legi, cota de 17,5% într-un cont distinct deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevede un alt text modificat.
În anul 2019, prin excepţie de la prevederile art. 42 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe şi fonduri structurale se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, indiferent de valoarea acestora. Prevederea se aplică obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se derulează de către instituţiile de învăţământ superior. Ministerul Educaţiei Naţionale poate asigura prin bugetul propriu cofinanţarea cheltuielilor aferente acestor obiective, proiecte sau categorii de investiţii ai căror beneficiari sunt instituţiile de învăţământ superior, finanţate integral din venituri proprii, prevede un text nou introdus de comisiile de buget şi adoptat de plen.
Pentru anul 2019, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă suma de 295.200 euro/lună, faţă de 261.200 euro/lună, cât era iniţial, potrivit unui alt amendament adoptat.
Plenul a respins toate amendamentele Opoziţiei. Printre cele respinse se numără şi amendamentul PNL privind alocarea a 2.670.000.000 de lei pentru implementarea Programului "Alimentaţie diversificată în şcoli".
Parlamentarii dezbat, în continuare, anexa 3 privind bugetele ministerelor şi instituţiilor de stat. Până la ora prânzului au fost adoptate, fără amendamente, bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Camerei Deputaţilor, Senatului, ICCJ, Curţii Constituţionale şi Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Avocatului Poporului, CNSAS şi Consiliului Naţional al Audiovizualului. 

AGERPRES

Subiecte în articol: parlament buget
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri