Cei mai mulţi români cu drept de vot nu participă la alegeri. Democraţia ar trebui să ţină cont de voinţa lor şi să primenească ceea ce se numeşte clasa politică. Dacă nu o face, măcar e bine să se împământenească ideea că această clasă nu are legitimitate.
Întrebarea este însă cine compune mişcarea de nonvot, cea mai importantă forţă, nu doar de la noi, ci şi din alte ţări ale UE. Cei cu educaţie, conştiinţă şi bun simţ ce nu permit manipularea. Politicienii au făcut promisiuni fără acoperire, au fost consideraţi neserioşi şi atunci forţa de nonvot a decis să le atribuie un „vot de neîncredere”. Dar politicul n-a ţinut cont de el, n-a încercat să-i recâştige pe dezamăgiţi, ci s-a concentrat asupra păturii subculturale, manipulată inclusiv cu ajutorul clanurilor interlope.
Dar apropo de asta, în trecut, se punea preţ mai ales pe alegerea responsabilă a persoanei ce avea un anumit statut. Exponenţii votului cenzitar participau la viaţa culturală şi activitatea antreprenorială. Acum, deşi e profund imoral, sunt capacitaţi exact cei care n-ar face obiectul acestuia. Or, pentru ca lucrurile să se schimbe ar fi necesar ca trei sferturi din forţa de nonvot să se prezinte la urne şi să se exprime în cunoştinţă de cauză, desigur, dacă oferta electorală o convinge. Pentru că indiferent că e vorba de stânga sau de dreapta, cei ce apar pe liste inspiră la fel de puţină încredere, de parcă n-ar răspunde în faţa celor ce-i reprezintă, ci altor comandamente.
Modul în care politicul sesizează apetenţa societăţii de a funcţiona, în contextul lipsei de educaţie, ar trebui să dea de gândit unei clase politice tinere, dar relativ obosite, fiindcă revoluţia o poate face doar educaţia, în lipsa căreia sunt capacitate viciile şi nu virtutea. Guvernele încearcă să compenseze suportul educaţional cu coerciţia, chiar dacă acest lucru nu poate ţine loc de scară de valori şi atunci cei cu un anumit nivel de conştiinţă preferă să stea acasă, să nu se amestece cu aceia care n-ar fi putut vota cenzitar.
Ca să conchid, la momentul actual, când se vehiculează termenul de democraţie, în detrimentul meritocraţiei, cei mai mulţi se abţin de la vot din cauza ofertei politice problematice. Aceeaşi chestiune se observă şi la nivel economic. Oferta nu ţine cont de preferinţe şi soluţia nu e ajustarea cererii, ci satisfacerea marginală a clienților. Cu precizarea că o ofertă serioasă nu se poate obţine decât în urma reformării societăţii, a legislaţiei ce o ghidează şi administrează, în concordanţă cu principiul etic.
Când democraţia începe să conserve privilegii, în loc să evolueze spre meritocraţie, înseamnă că ne întoarcem la feudalism. Astfel, mentalitatea prevalează în faţa instituţiilor.